Florin Manea, agent FIFA, anunţă că jucătorii reprezentaţi de el par că au interzis la loturile naţionale de tineret.

„Am trei copii foarte buni, care sunt deja în străinătate, mai am câţiva şi în ţară. Am unul la Genoa, unul la Sassuolo şi am primit confirmarea că Fiorentina e interesată de Robert Corduneanu, un copil pe care l-am dus în probe acolo. Va mai merge o dată, dar în mare parte cred că ne vom înţelege cu ei. E un copil super talentat. Ianis Dobrescu de la Genoa e un atacant super talentat şi el. Mai am Tudor Suciu, un fundaş central la Sassuolo, a fost debutat deja la U18.

Nu ştiu ce se întâmplă, dar niciunul nu e convocat la loturile naţionale. Ai mei nu au voie la lot. Cred că în licenţa mea trebuie să scriu că cine semnează cu mine nu joacă la loturile de tineret. În schimb ajunge la Tottenham, sau la echipe mari.

Eu îi duc de tineri acolo, de la 16 ani, e acelaşi drum pe care l-am făcut cu Radu Drăguşin. Şi nici nu duc mulţi. Sunt foarte mulţi jucători români în Italia, sunt duşi la en-gross. Eu duc la punct ochit, punct lovit. Chiar vorbeam cu Valerio Giuffrida, unul dintre prietenii mei, şi îmi spunea că orice aduc eu este luat de echipe. Asta pentru că ştiu ce aduc. Eu şi sunt foarte atent la ei, îl am şi pe Radu care întotdeauna este implicat, de multe ori îi sună, le spune ce să facă, le spune să asculte de mine, să aibă grijă la nutriţie. Noi doi am trecut prin asta deja şi am văzut rezultatele muncii”, a declarat Florin Manea la DCNews TV.