Kremlinul a declarat luni că este prea devreme pentru a discuta despre un potenţial format cvadripartit de negocieri propus de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi şi-a reafirmat preocupările privind mandatul electoral al acestuia, transmite Reuters.
Într-un interviu acordat Associated Press, publicat sâmbătă, Zelenski s-a declarat favorabil unor negocieri cvadripartite între SUA, Ukraina, Rusia şi Uniunea Europeană, şi a spus că ar fi ‘foarte periculos’ ca Washingtonul şi Moscova să poarte discuţii care să nu implice Kievul despre încheierea războiului.
Comentariile sale au urmat declaraţiilor preşedintelui american Donald Trump ce sugerau că Washingtonul şi Moscova s-au aflat deja în contact cu privire la Ucraina. Trump nu a oferit detalii, iar viceministrul rus de externe Serghei Riabkov a declarat, citat de Interfax pe 27 ianuarie, că deocamdată nu au loc contacte directe între Moscova şi administraţia Trump.
Întrebat luni de presă despre propunerea lui Zelenski cu privire la formatul unor viitoare negocieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: ‘Până în prezent, nimeni nu a discutat în vreun mod serios o posibilă combinaţie de participanţi la negocieri’.
‘Deocamdată, noi plecăm de la premisa că preşedintele ucrainean nu are dreptul de a ţine astfel de negocieri’, a adăugat Peskov.
Moscova afirmă de multă vreme că faptul că Zelenski nu a fost reales după ce i-a expirat mandatul de cinci ani în mai 2023 înseamnă că el nu ar avea autoritatea legală de a semna un acord de pace, scrie Agerpres.
Kievul respinge această poziţie ca fiind o strategemă necinstită menită a complica negocierile.
Potrivit lui Peskov, ar fi dificil de asemenea să se discute despre posibilul format al oricăror negocieri cât timp un decret semnat de Zelenski în 2022 rămâne în vigoare, interzicând discuţii cu Rusia câtă vreme la conducere se află preşedintele Vladimir Putin. Moscova spune că decretul trebuie revocat.
‘Discutarea componenţei posibile a participanţilor câtă vreme decretul rămâne în vigoare înseamnă probabil a merge prea departe’, a mai spus Peskov.
Putin şi Trump nu au discutat până acum după învestirea preşedintelui american. Întrebat luni despre acest subiect, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a spus că ‘aparent’ sunt în plan contacte, dar că deocamdată nu este nimic nou de spus pe această temă.
Două surse ruse la curent cu subiectul au spus pentru Reuters că Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite sunt văzute de Rusia ca posibile gazde ale unui summit între cei doi lideri.