În cadrul emisiunii „România are nevoie de tine, implică-te!” de la DC News TV, moderată de Bogdan Bolojan, Claudia Puiu, președinta Centrului Franco-Român din Bordeaux, și-a exprimat ferm opinia că patru deputați și doi senatori sunt suficienți pentru a reprezenta diaspora în Parlamentul României.
În schimb, ea a pledat pentru întărirea reprezentativității instituționale, prin implicarea mai activă a ministerelor relevante în relația cu românii din diaspora.
Întărirea reprezentativității instituționale, nu parlamentare
Puiu a transmis că, în loc să crească numărul parlamentarilor pentru diaspora, ar trebui să fie consolidate legăturile dintre comunitățile de români din străinătate și statul român prin intermediul atașaților și mediatorilor instituționali din cadrul Ministerului Educației, Ministerului Muncii și Ministerului Familiei
„Avem nevoie de mediatori, de oameni care să facă o adevărată misiune pe lângă acești oameni și să lucreze în aparatul guvernamental al statului”, a explicat ea.
Critici față de discursul parlamentarilor de diaspora
Claudia Puiu a criticat dur discursul parlamentarilor care, în opinia sa, își descurajează alegătorii din diaspora să se întoarcă în România, promovând o imagine negativă a țării.
„Omului din diaspora i se spune tot timpul: «Nu veni acasă pentru că nu avem școli și spitale». Nu este adevărat, avem”, a spus Puiu. Ea a sugerat că parlamentarii din diaspora au interesul de a-și menține electoratul în afara țării, deoarece acest lucru le asigură continuitatea politică: „Interesul lor este să ne țină pe loc. Asta este, sunt realistă”.
Alexandru Iovescu, consilier județean PSD din Timiș, a susținut punctul de vedere al Claudiei Puiu, adăugând că este o strategie logică pentru un parlamentar de diaspora să-și mențină electoratul în străinătate. „Dacă un parlamentar ar convinge românii din diaspora să se întoarcă acasă, ar rămâne fără circumscripție”, a remarcat Iovescu.
Critica față de percepția negativă a României în diaspora
Puiu a continuat să critice discursul negativ la adresa României pe care, spune ea, unii parlamentari din diaspora îl promovează. „Îmi cer scuze, dar mă doare când văd că un parlamentar ne spune să nu mergem acasă pentru că nu există școli, ne cade tavanul în cap, nu există profesori, o să sufere copilul, nu avem nici penicilină sau tratament de Covid-19 în spital”, a afirmat ea.
În final, Puiu a subliniat că România a gestionat pandemia de Covid-19 mai bine decât alte țări europene, oferind un exemplu personal: „Am avut Covid-19 în Franța și nu m-au tratat”.