Ipoteza privind dorința Iranului de a-l asasina pe fostul președinte american Donald Trump a fost demontată de analistul Bogdan Chirieac, care a atras atenția mai degrabă asupra forțelor de ordine americane decât asupra unui complot străin împotriva republicanului.
Autoritățile americane au obținut recent informații despre un complot al Iranului de a încerca să-l asasineze pe Donald Trump, ceea ce a determinat Serviciul Secret să sporească măsurile de securitate în jurul fostului președinte, au declarat pentru CNN mai multe persoane informate cu privire la această situație.
Sursele au precizat că nu există indicii că Thomas Matthew Crooks, presupusul asasin care a încercat să-l ucidă pe fostul președinte sâmbătă, ar fi fost legat de complot.
Reacția lui Bogdan Chirieac: Mă îndoiesc
„Departamentul De Securitate și Serviciul Secret nu au reușit să îl vadă pe criminalul care a ucis un om și l-a rănit pe Donald Trump și acum descoperă comploturi făcute de Iran? Eu cred că sunt chestiuni mai degrabă de presă decât reale.
Apoi mă îndoiesc că Iranul are capacitatea să facă așa ceva pe teritoriul american. Au avut trăgătorul în lunetă trei minute și nu au dat ordinul de tragere. Astfel, chestiunea că Iranul îl omoară pe Donald Trump mie nu mi se pare credibilă”, a transmis analistul la Antena 3 CNN.
Posibilele riscuri până la data de 5 noiembrie
„În schimb, mi-este foarte teamă că, dacă atentatul acesta nu a reușit, până pe 5 noiembrie s-ar putea să mai fie atentate împotriva lui Donald Trump. Eu aici mi-aș face probleme, fiindcă nu are legătură cu forțe străine, ci tot cu ura din societatea americană care ne contaminează pe toți.
Democrații și republicanii în America nu mai sunt competitori politici, ci dușmani politici, ceea ce nu este permis într-o democrație și cu atât mai puțin în prima democrație a lumii”, a adăugat Bogdan Chirieac.