Economistul-șef al BNR, Valentin Lazea, a participat la un interviu în care a declarat că nivelul de trai din țara noastră nu va mai crește, iar românii ar trebui să apeleze la alte soluții în aceste vremuri grele pentru economie.
Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au comentat declarațiile lui Lazea în emisiunea Miercurea Neagră.
Să mai refolosim din lucruri
„A ieșit economistul-șef al Băncii Naționale Române, Valentin Lazea, care presupunem că știe bine ce vorbește, și ne-a spus că România trăiește mult peste potențialul ei economic și că ar trebui să mai folosim o haină, să nu ne așteptăm la creșterea nivelului de trai fiindcă suntem cu mult peste posibilități.
Mie mi s-a părut că nu l-a luat nimeni în seamă, dar e un duș rece pentru guvernanții noștri”, a spus Bogdan Chirieac în emisiunea de la DC News TV.
Ciuvică: „Băseală” nesimțită
„Sunt reminiscențele băsiste din BNR, mai este și Eugen Rădulescu, ceva de genul, care a ieșit la pensie. A rămas Valentin Lazea care mai bate și el câmpii. Lăsând asta deoparte, când ești de la BNR contează și cum spui ce spui, se referea la luatul de credite.
Îndemna lumea să ia mai puține credite că o să fie scumpe în continuare și nu știu ce, nu știu cum. Dar a spus-o în așa fel încât să pară o băseală arogantă, nesimțită, spre cretină, după părerea mea”, a explicat Mugur Ciuvică.