Cu sinceritate și optimism, Mihai Trăistariu dezvăluie într-un interviu acordat pentru DC News starea sa de bine, atât din punct de vedere personal, cât și profesional, în noul an. Artistul rememorează dificultățile întâmpinate în timpul pandemiei, subliniind impactul asupra carierei sale și bucuria revenirii spectacolelor live. Cu o privire retrospectivă asupra anului 2023, Trăistariu împărtășește lecțiile învățate și proiectele viitoare, dezvăluind și latura sa de antreprenor în domeniul muzical.
“Așadar, hai să începem cu început, cum te găsim, cum te-a găsit noul an?” a întrebat Andreea Cercel.
“Sunt bine, poate din ce în ce mai bine, pentru că pandemia care a trecut a lăsat totuși urme, am suferit foarte tare în pandemie, că nu mai făceam bani, că aveam rate la bănci, că nu mai aveam voie să cânt și chiar am suferit. Nu de pandemia în sine și de boală sau așa. Am avut și covid, dar nu m-am panicat, chiar eram împotriva restricțiilor. Vă scriam acolo jos, restricții jos, nu știu ce, dar mi-am revenit acum, au revenit și spectacolele și sunt bine, chiar foarte bine. A început anul super, e primul interviu pe anul ăsta, așa că sper să-mi poarte noroc.” a răspuns Mihai Trăistariu.
“Care sunt cele mai importante lecții pe care 2023 ți le-a oferit și pe care n-ai mai vrea să le repeți?” a subliniat moderatoarea.
“2023 n-a venit așa cu lecții nasoale, ca să zic că le-aș evita pentru anul ăsta. De-a lungul vieții am trăit și episoade nasoale care trebuie sau din care trebuie să învățăm, nu neapărat că trebuie evitate. În 2023 am călătorit destul de mult, am avut și concerte internaționale, am și niște apartamente la malul mării, poate o să vorbim și atunci sunt și un pic de business man. Am și o școală de muzică în Constanța și acolo merge bine. Deci lucrurile merg bine. Pregătesc și piese noi, am făcut patru piese noi în 2023, de petrecere hore – sârbe, ca să mă dau puțin și pe stilul ăsta mai de petrecere. Eram prea moale ca să se înțeleagă, adică mai romantic așa pe repertoriu. Și am zis hai să agit un pic lucrurile, că și eu pot, că totuși vocea îmi permite.” a explicat artistul.