Dr. Cristian Vântu, vicepreședintele Comisiei de Sănătate din Senat, a explicat în exclusivitate la Interviurile DC Medical, emisiune moderată de jurnalistul Val Vâlcu, despre digitalizarea sistemului de sănătate și care sunt avantajele dosarului electronic de sănătate.
„Noi vrem să dezvoltăm mai departe și dosarul electronic de sănătate. În momentul de față, el nu există cu adevărat. Pentru cei care nu lucrează în cabinete poate părea că există, dar noi știm foarte bine că nu funcționează. GDPR-ul l-a blocat în mare parte și mai sunt și alte probleme.
Există multe situații în care diagnosticele nu sunt cele reale. Fără să nominalizez, am spus și ieri la conferință că trebuie să ne confruntăm cu aceste probleme. Una dintre cauze este faptul că se pot compensa doar un număr limitat de medicamente, pe vremea când lucram eu în cabinet erau cinci.
În general, persoanele în vârstă vin la cabinet soț și soție. Vă dau un exemplu concret: dacă soțul are trei medicamente compensate, iar soția are șapte, două dintre ele ajung să fie trecute pe numele soțului, pentru a putea fi compensate. Este o practică frecventă.
Eu am refuzat să fac acest lucru. Oamenii au înțeles până la urmă că este ilegal. Dar, dincolo de faptul că este ilegal, practica există, într-o anumită măsură.
Întrebarea mea este alta: cum putem avea încredere în dosarul electronic de sănătate pe care îl avem acum, dacă diagnosticele înregistrate nu corespund realității, ci sunt trecute formal, din motive financiare, doar pentru a permite compensarea medicamentelor?” a explicat senatorul în cadrul emisiunii DC Medical.