Câți români s-au înscris în Programul Casa Verde Fotovoltaice? Președintele AFM: „Nici 2 miliarde de lei pe an nu acoperă cererea”

Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, a fost invitat la interviurile DC News, unde a oferit ultimele informații despre Programul Casa Verde Fotovoltaice. 

Câți români s-au înscris în program?

Anul acesta, bugetul pentru programul Casa Verde Fotovoltaice a ajuns la un record de 2 miliarde de lei, iar suma oferită per beneficiar a crescut de la 20.000 la 30.000 de lei, incluzând acum și acumulatori pentru fiecare sistem. Programul a atras 66.000 de persoane fizice și 670 de unități de cult înscrise. 

„Anul acesta, datorită faptului că am mărit cuantumul finanțării de la 20.000 de lei, cât a fost anul trecut, la 30.000 de lei, pentru că am dat și acumulatorii aferenți fiecărui sistem, deja am alocat un buget record de 2 miliarde de lei, avem 66.000 de persoane fizice înscrise și 670 de unități de cult care s-au înscris în sesiunea 2024. (...) 

Aplicația a funcționat perfect, nu au fost sincope. Este o aplicație pe care am dezvoltat-o împreună cu colegii de la Microsoft România. Aplicația este gestionată, din punct de vedere tehnic, de Microsoft România”, a spus Laurențiu Neculaescu la DC News TV. 

„Câte minute au durat înscrierile?”, a întrebat analistul politic, Bogdan Chirieac. 

„Timpii de înscriere au fost diferiți de la o regiune la alta. Dacă nu mă înșel, cel mai mic timp a fost pentru regiunea București-Ilfov, ceea ce era de așteptat, pentru că aici a fost alocată și cea mai mică sumă de bani, fiind cea mai mică regiune a țării. În același timp, aici sunt și cei mai mulți IT-iști sau oameni care sunt extrem de bine familiarizați cu calculatorul, cu sistemul informatic”, a răspuns președintele AFM. 

Bugetul s-a epuizat rapid  

„Deci, practic, ați epuizat bugetul de fiecare dată, în toate cele nouă zile, în câteva minute”, a remarcat Chirieac. 

„În câteva minute. Media cred că a fost de circa 2 minute pe toate regiunile. Am avut în punctul maxim 3,02 milioane de accesări în servere. Așa de mare este interesul. Am constatat că nici 2 miliarde dacă alocăm pe an nu sunt suficienți bani. Au fost insuficienți (bani – n.r.) pentru cât de mare este cererea în țară de la populație. 

Probabil, anul următor, luăm în calcul să mărim bugetul cu cel puțin 50%, dacă ne va permite bugetul. (...) Gândiți-vă că AFM, cu sesiunea de anul acesta, a atins 200.000 de familii care au beneficiat sau urmează să beneficieze de finanțare de la AFM”, a mai spus Neculaescu.

Continuă explorarea

Prof. Cristian Pădure, la interviurile DC NEWS

Lector univ. dr. Cristian Pădure, de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea București, vine la Interviurile DC News pentru a ne vorbi despre limba și cultura rromani, un...
25 sep 2025, 13:45