Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este „aşteptat” duminică în Regatul Unit, unde se va întâlni cu premierul britanic Keir Starmer, a declarat miercuri o sursă guvernamentală britanică, relatează AFP, citat de Agerpres.
Această întâlnire va avea loc în momentul în care liderul laburist, aşteptat miercuri seara la Washington, va prezida la Londra un summit cu liderii europeni pe tema apărării Europei, a precizat sursa citată.
Zelenski a indicat, de asemenea, că intenţionează să meargă la Londra, fără a preciza data.
„După Statele Unite – dacă merg acolo, vom vedea – plănuiesc să merg la Londra: şi imediat după aceea, şi europenii şi cu mine ne vom întâlni cu Keir Starmer”, a declarat Zelenski în cadrul unei conferinţe de presă la Kiev.
Keir Starmer este aşteptat joi la Casa Albă pentru a se întâlni cu Donald Trump, la trei zile după vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron.
Preşedintele american Donald Trump a confirmat miercuri că omologul său ucrainean Volodimir Zelenski va sosi vineri într-o vizită oficială la Washington, unde vor semna un acord cadru privind exploatarea resurselor minerale ucrainene, notează agenţiile Reuters şi AFP.
„Zelenski vine vineri, în prezent este confirmat”, a anunţat Trump la începutul unei reuniuni a cabinetului său la Casa Albă.
Vorbind mai devreme la o conferinţă de presă, Zelenski a spus că-l va întreba direct pe Trump dacă Statele Unite vor continua ajutorul militar pentru Ucraina şi că doreşte să finalizeze în discuţia cu liderul de la Casa Albă acordul cadru pentru exploatarea resurselor minerale ucrainene, înţelegere ce va oferi SUA un acces preferenţial la resursele minerale ucrainene şi pe care Zelenski a refuzat până în prezent să o semneze în lipsa unor garanţii de securitate ale SUA pentru Ucraina.