Doi români stabiliți în Norvegia, Daniel Solheim și Angela Kecskes, au explicat cum funcționează școala pentru adulți, la emisiunea Departe de România de la DC News TV.

După studii se poate merge chiar și la facultate

„Din păcate eu nu am învățat engleza în România, nici la școală, nici n-am fost destul de deșteaptă să o învăț acasă singură. În schimb, aici trebuie să o învăț și am ajuns să fac niște cursuri, am găsit o oportunitate: școala pentru adulți. E un fel de liceu pe care îl poți parcurge gratis și unde îți poți obține competențele profesionale ca să poți să mergi mai departe la facultate.

Aici m-am înscris, am obținut loc de studiu în ultimul an de liceu din învățământul pentru adulți, aici învăț și norvegiană și engleză. Atunci încerc să fac față și să-mi iau examenele pentru ca în vară să reușesc să obțin un loc la o facultate”, a transmis românca Angela Kecskes la DC News TV.

Cetățenii străini, tratați cu respect

„Ai menționat un aspect interesant. Există o școală gratuită pentru adulți?”, a întrebat moderatorul emisiunii, Gabriel Nuță-Stoica.

„Există posibilitatea pentru cetățenii străini care vin în Norvegia și nu și-au finalizat cursurile, inclusiv gimnaziul, sau nu au dat examenul de bacalaureat. Se pot înscrie fie la comună, fie la județ, și pot primi loc la una dintre școlile pentru adulți unde poți să îți desăvârșești studiile”, a adăugat ea.

Bursă pentru cele 10 luni de studiu

„Un lucru foarte bun este că cei care aplică pentru completarea studiilor au acces la împrumut de stat, atâta vreme cât au dreptul de ședere definitivă în Norvegia, pe care îl obțin după 5 ani de muncă. Acel împrumut este format dintr-un împrumut bănesc și o bursă care acoperă 10 luni dintr-un an, adică exact durata unui an școlar. Asta înseamnă că statul îți facilitează învățământul”, a spus și soțul Angelei, Daniel Solheim.