Subcomisarul de poliție Mihai-Mădălin Mincu, șef Serviciu de Analiză și Prevenire a Criminalității, a exemplificat la Culisele Justiției de la DC News TV cum se poartă dialogul cu copiii, de la grădiniță până la vârsta majoratului.

Educație preventivă: Mesaje adaptate

 “Mesajele noastre diferă de la elev la elev. Începem inclusiv din grădiniță. Noi în grădiniță mergem cu filmulețe educative, foarte intuitive, doar să atragă un semnal de alarmă. Mergem cu fișe interactive să le captăm atenția și să știe copilul că suntem acolo, să știe că poate să aibă încredere în noi.

Iar apoi, în funcție de cât de mare este copilul, transmitem același mesaj, dar în mod diferit. într-un fel înțelege un copil de clasa a IV-a, într-un fel înțelege un copil de clasa a VII-a, într-un fel înțelege un copil din liceu, într-un fel înțeleg cei din facultate și noi ne ducem către ei cu mesajul construit diferi”, a transmis Mihai-Mădălin Mincu.

Conștientizarea consecințelor acțiunilor prin exemplificare

“Dacă în gimnaziu trebuie să le tragem un semnal de alarmă că au împlinit vârsta minimă prin care răspund penal, acolo trebuie să venim aplicat cu pedepsele care urmează potrivit faptei pe care o comit.

Pentru cei mici, de cele mai multe ori, ei nu știu ce faptă au săvârșit. De exemplu, eu, în momentul în care merg la o activitate preventivă, încerc să-i fac să înțeleagă în mod aplicat.

Cer un pix, mi se dă pixul, iar când să-l înapoiez nu vreau să i-l dau înapoi. Și atunci el se întreabă, de ce nu vrea să mi-l dea înapoi? Eu întreb, știi ce faptă am comis eu? Am comis un abuz de încredere, mi l-ai dat de bunăvoie, însă eu refuz să ți-l restitui”, a adăugat subcomisarul.