Dr. Răzvan Iacob este medic primar gastroenterologie de la Centrul de gastroenterologie și hepatologie al Institutului Clinic Fudeni, doctor în medicină și șef de lucrări la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila București.

În ediția de astăzi a Academiei de Sănătate, împreună cu academicianul dr Irinel Popescu, Răzvan Iacob va dezbate un subiect foarte interesant din medicina modernă, mai precis medicina regenerativă.

“În ea se pun foarte multe speranțe pentru vindecarea multor boli, „nu toate confirmate până în momentul de față, unele însă cu potențial de a fi finalizate în viitorul nu foarte îndepărtat, se presupune, și cu efecte importante asupra sănătății populației. Cu multe aplicații în diverse afecțiuni”, a explicat dr Irinel Popescu.

Răzvan Iacob este șeful laboratorului care se ocupă cu cercetarea celulelor și posibilelor terapii celulare de la Centrul de excelență de la Fundeni.

“De aceea aș vrea să facem împreună o incursiune în acest domeniu fascinant al medicinei regenerative, al terapiilor celulare, pentru a vedea pe unde suntem și că cam ce așteptări avem pentru viitorul – așa cum spuneam – nu foarte îndepărtat”, a mai arătat academicianul.