Prof. Dr. Alexandru Vlad Ciurea, profesor de neurochirurgie la UMF Carol Davila București și director științific la Spitalul Clinic SANADOR, este invitatul zilei la Academia de Sănătate. “Neurochirurgia a fost o specialitate de vârf a chirurgiei și a medicinei în general și a fost una dintre cele mai tehnologizate aș spune. De multă vreme neurochirurgii operează la microscop, deci microchirurgia este un domeniu care le-a aparținut aproape dintotdeauna. Navigația s-a inventat pentru neurochirurgie, chirurgia robotică începe să-și facă loc din ce în ce mai mult tot în neurochirurgie, dar și în alte specialități”, a spus prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.