Însă, înainte de discuţia despre primii paşi spre aderarea României la NATO, Adrian Severin a mărturisit că, la întoarcerea la Ministerul de Externe, în 1996, a găsit România blocată din punct de vedere al relaţiilor internaţionale.
"Cum am găsit noi lucrurile, revenind la guvernare, ca partid junior, în 1996? Mărturisesc că am găsit o Românie blocată din punct de vedere al relaţiilor externe.
Eu nu vreau să spun că cineva nu a dorit să dezvolte aceste relaţii externe, dar nu întotdeauna socoteala de acasă se potriveşte cu cea din târg, nu întotdeauna ce vrem noi primeşte şi răspunsul dorit. Iar ca să primeşti răspunsul dorit, trebuie să te bucuri de o anumită credibilitate şi să faci anumite gesturi care conduc la un dialog pozitiv pentru toate părţile implicate", a declarat Adrian Severin.
Când a început "lupta" pentru aderarea la NATO
Primul pas spre aderarea României la NATO a fost făcut în iulie 1990, când Petre Roman i-a transmis o scrisoare în acest sens lui Manfred Werner, la acea vreme secretar general NATO.
"Lupta pentru aderarea la NATO a început în iulie 1990, când i-am scris o scrisoare lui Manfred Werner. A mai fost un moment când, eu fiind deputat şi intrând în delegaţia pentru Adunarea NATO. Când ne-am întrunit, s-a pus problema să se creeze un post de raportor special pentru extinderea NATO. Şi şeful delegaţiei americane, care era un senator, a spus: "Domnilor, faţă de situaţia care s-a creat acum în Est, avem o variantă excelentă. Domnul Roman". Şi am ajuns eu raportor special pentru extinderea NATO", a declarat Petre Roman.
"Fiecare pas din acesta a ajutat, dar a fost campania în care România a încercat să convingă toate naţiunile membre NATO din acea vreme că merită să intre în NATO. I-am şi convins pe toţi, mai puţin pe Tony Blair şi Clinton", a intervenit Bogdan Chirieac.
Adrian Severin, mesaj pentru criticii de azi: "La acea vreme, nu ţin minte să ne fi criticat cineva"
"Drumul spre NATO începe, într-adevăr, aşa cum a spus şi dl Roman, în 1990, când din senin România vine şi se adresează secretarului general NATO şi spune că vrem o relaţie specială, vrem să mergem acolo. Iar eu însumi, când am venit la Ministerul de Externe, am preluat o campanie care se desfăşura deja. Dar, cum am spus, am preluat o situaţie de blocaj. Toată lumea, sau aproape toată lumea, cu excepţia Franţei, ne-a zis că aveam 6 luni să întoarcem situaţia. Eu glumesc cu mulţi dintre interlocutorii mei occidentali şi le spun că eu am fost ministru pe vremea Pactului de la Varşovia. Pactul de la Varşovia s-a desfiinţat tot în timpul Guvernului Roman, dar formal, când am depus jurământul, România era membră a Pactului de la Varşovia. Şi în ciuda acestui fapt, şi asta măreşte importanţa demersului, România anunţa că vrea să pornească o relaţie care sugera şi dorinţa noastră de a deveni membri NATO. Dar eu nu ţin minte ca cineva să ne fi criticat pentru aşa ceva. Ori astăzi văd că sunt foarte mulţi care ne spun că am greşit, că de ce ne-am dus noi în NATO. Dacă măsurăm nu în procente din populaţie, ci în decibeli pe reţele sociale, avem deja o masă care poate să creeze... Pe mine mă şi revoltă. Iar faptul că eram blocaţi în 1996-1997 este rezultatul a ceea ce se întâmplase în septembrie-octombrie 1991", a mai explicat Adrian Severin.