Ocazia ratată prin care Guvernul putea salva Liberty Galați. Marius Humelnicu (PSD): Cu acești bani puteam face acest lucru

Combinatul Siderurgic Liberty Galați. Sursa foto: Agerpres

Soarta combinatului siderurgic Liberty de la Galați ar fi putut fi salvată prin programul SAFE, potrivit senatorului PSD Marius Humelnicu.

Acesta a spus, într-un interviu exclusiv DCNewsTV, că o alocare de aproximativ 300 - 500 de milioane de euro din programul SAFE ar fi putut contribui la salvarea celui mai mare combinat siderurgic din țară și la dezvoltarea acestuia, într-un oraș aflat în apropierea graniței cu Ucraina, stat aflat în război de aproape cinci ani.

Humelnicu (PSD): Banii din SAFE ar fi putut salva combinatul de la Galați

„Din nefericire, atunci când s-a luat această decizie (n.r. împărțirea contractelor în programul SAFE), la fel ca la decizia privind PNRR, ca senator în Parlament, nu a venit nimeni să ne prezinte nimic. Și-au asumat USR și PNL, atunci, PNRR-ul. Acum, după încă patru ani, vine SAFE-ul cu sume de bani pe care vom trebui să-i înapoiem.

Nu am luat exemplul Poloniei, unde 90% și ceva din toată suma era către industria de apărare. Puteam aloca o sumă de bani pentru Combinatul Siderurgic din Galați, pentru industria de oțel - avem laminoare, dar trebuie să fim corecți și să spunem că trebuie, de asemenea, făcută o reparație capitală la furnal. Dar, cu siguranță, din aceste 16 miliarde puteam găsi 300-500 de milioane pentru Liberty. Același lucru s-a găsit pentru Mangalia (n.r. Șantierul Naval), dar s-ar fi putut întâmpla și la combinat. Este important, pentru că Galațiul este la granița de 15 km cu Ucraina și Republica Moldova.

Acest război se va sfârși, dar atunci când începem reconstrucția Ucrainei, avem nevoie de aceste lucruri. Fiind la graniță cu Ucraina, Galațiul, dar România în general, poate juca un rol important în ceea ce înseamnă reconstrucția acestei țări. (...) Trebuia să existe asumare. La nivelul Guvernului, există o comisie interministerială, care trebuia să ia decizia de vânzare a acestui combinat siderurgic Liberty. De cinci luni, această comisie nu s-a mai întâlnit și n-a mai luat nicio hotărâre. Am convingerea că din banii din SAFE puteam face acest lucru. Dacă luam hotărârea de acum cinci luni, cu siguranță laminoarele funcționau în momentul de față și poate eram aproape de o repornire a furnalului”, a spus Marius Humelnicu, la DCNewsTV.

Repornirea Liberty Galați ar fi putut genera mii de locuri de muncă

Senatorul a precizat și câte locuri de muncă ar genera repornirea combinatului.

„Dacă repornim și furnalul, cred că revenim la același număr de cel puțin 5.000 de lucrători, dar putem vorbi de 10.000 de angajați. De ce? Pentru că vorbim despre tot ceea ce înseamnă lanțul logistic de jur împrejurul combinatului, adică materie primă, transport etc”, a mai spus senatorul PSD, la DCNewsTV.

Continuă explorarea

Metode pentru ca bărbaţii să evite infertilitatea

Dr. Erna Stoian, medic primar Obstetrică-Ginecologie și coordonator al Centrului de Fertilizare in Vitro SANADOR, a explicat ce pot face bărbaţii pentru a evita infertilitatea.  "În zilele...
21 ian 2026, 12:25

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

Ţăranul român, realitate sau piesă de muzeu?

Virgil Nițulescu, directorul Muzeului Național al Țăranului Român, a vorbit, la AntiMit, despre existenţa ţăranului în România contemporană. Mai există el sau este doar piesă de...
12 ian 2026, 08:24

Titi Aur: Am cedat psihic pe autostradă!

Titi Aur a povestit, la DC Conducem, ultima sa păţanie de pe autostradă. De data aceasta, pe A1, Bucureşti-Piteşti.  "Noi vorbim de distanţă, o predăm la cursuri, lumea începe să...
19 ian 2026, 10:57