În cadrul noii ediții Părinți Prezenți, difuzată pe canalul de YouTube al DCNews, a fost invitat profesorul Petruț Rizea, care a vorbit despre nevoile sistemului de învățmânt actual, cu emfază pe necesitățile actuale, în contextul neînțelegerilor dintre cadrele didactice privind programa pentru limba și literatura română.
„Programele sunt foarte încărcate, așa sunt de ani de zile. Nu se face nicio modificare. S-a încercat cu programa de la limba și literatura română și am văzut ce dezastru a ieșit.
Timpurile s-au schimbat. Copiii au nevoie de cărți, de lecturi, de opere adecvate contextului actual, din care să extragă nu doar informații și să-și consolideze baza memoriei, ci să extragă și învățăminte, lucruri legate de viață, de dezvoltarea actuală a societății, de problemele actuale ale societății.
Cred că, din punctul ăsta de vedere, la nivel de programă trebuie să facem o modificare și de conținut și să lăsăm elevul să-și aleagă direcția pe care și-o dorește din punct de vedere al disciplinelor.
Bine, normal, cultura generală e foarte importantă și cred că ar trebui să știm câte ceva, câte puțin din fiecare, dar nu la modul acela la care să-l încărcăm și să-l transformăm într-un sac de informații.
Eu am fost generația, nu mi-a prins rău, dar nici foarte bine nu mi-a prins, că poate mi-aș fi dorit să fac și alte lucruri sau să mă concentrez pe ce era mai important pentru mine. Deci cred că aici e echilibrul cantitate versus calitate.