Supraînălţarea trecerilor de pietoni, soluţie primitivă. Titi Aur spune cea mai bună variantă

Titi Aur a comentat, la DC Conducem, informaţia conform căreia există un proiect de lege care ar urma să introducă obligativitatea iluminării tuturor trecerilor de pietoni din oraşe, dar şi supraînălţarea lor.

Este aceasta cea mai bună soluţie? Specialistul a analizat informaţia şi a tras câteva concluzii. Iată cum crede Titi Aur că ar putea fi făcuţi şoferii să respecte limita de viteză, dar şi să acorde prioritate pietonilor. 

"Luminatul e ca să fie vizibil pietonul. E clar că e binevenit. Dar asta nu înseamnă că îl face pe şofer să meargă mai încet. Trebuie, într-adevăr, să fie iluminate ca să fie vizibil pietonul. Şi e foarte importantă treaba asta, mai ales în zone cu vizibilitate scăzută, în condiţii de ceaţă, dacă mai e şi pietonul îmbrăcat în culori închise. Cu acele denivelări eu nu sunt de acord, mi se pare o soluţie primitivă. Mai ales pentru transportul în comun, să sari peste acele cocoaşe...

Eu spun că în 2025, aproape 2026, ar trebui să avem acel sistem cu semafor şi cameră. 

Să se pună roşu la maşini şi verde la pietoni doar când sunt pietoni, cu buton. Iar dacă te apropii cu viteză mai mare, să se pună automat pe roşu. Şoferii vor înţelege că există riscul ca, dacă merg mai tare, să se pună semaforul pe roşu. Şi atunci, ce rost are să intri într-o localitate, să mergi când mai tare, când mai încet? Te înveţi să mergi cu viteza regulamentară, că dacă depăşeşti, se va pune semaforul pe roşu. 

De obicei, nu mergi mai tare când e foarte aglomerat, ci fix când e mai liber. Dacă e bară la bară, nu se pune problema. 

Eu sunt adeptul acestui sistem, care e şi civilizat şi aduce şi educaţie. 

Acele cocoaşe nu înseamnă decât nervi, daune aduse maşinii, că mai strici suspensii, etc, şi pe urmă accelerezi până la următoarea cocoaşă", a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Continuă explorarea