Lavinia Betea spune că, după anii ’90, autoritatea profesorilor s-a pierdut, părinții au început să conteste școala, iar efortul și disciplina nu mai sunt privite ca valori.
"Dacă eu m-aș duce acum în sala de curs și le-aș spune studenților că, pentru noi, dascălii, profesorii care am absolvit înainte de 1990, era obligatorie stagiatura, și era obligatoriu ca, în acei trei ani, să faci planuri de lecții, să nu poți intra la clasă dacă nu ai umplut șase-opt coli de hârtie cu obiectivele lecției, cu metodologia, cu toate momentele lecției, cu ce îi întrebi pe elevi, cu ce îți răspund ei, și după aceea erai obligat să faci schițe de lecții, în plus să participi la comisii de votare, la recensăminte, să faci tot felul de rapoarte, și că nu se punea problema să fii plătit pentru toate acestea, nu m-ar crede.
Eu cred că toate aceste plângeri și victimizări legate de prea multă birocrație sunt, pe de-o parte, justificate. Tehnologia, care ne ușurează existența, ar trebui să simplifice puțin, deși uneori o complică.
După anii ’90 s-a creat un hiatus, tot ceea ce presupunea efort părea ceva care aparține comunismului. Și lucrurile au scăpat oarecum de sub control. Au luat-o razna inclusiv la nivelul părintelui, care, dacă se uită la televizor, citește sau intră pe rețelele de socializare și aude pe cineva dându-și cu părerea, crede că acel individ este un expert. Iar cu cât teoriile sunt mai trăznite, cu atât mai repede sunt preluate.
S-a exagerat și cu supraîncărcarea elevilor, s-a exagerat și cu „democrația” și cu interpretarea libertății, ceea ce a erodat statutul cadrului didactic, dar și statutul părintelui.
Părintele nu realizează, însă, că vine cu această lozincă, preluată din rețele sau de la anumiți „psihologi” care nu cunosc decât tema lor de doctorat, fără un background solid în psihologie, potrivit căreia „părintele trebuie să fie întruna alături de copilul lui”, să-i ia mereu apărarea, indiferent ce face acesta.
Și astfel, părintele ajunge în numele copilului să-i ceară socoteală profesorului, de ce i-a dat o notă, de ce nu îl simpatizează.
Aceste lucruri sunt extrem de greșite și, pe termen lung, se vor întoarce împotriva părintelui, pentru că același copil va ajunge să-l conteste, așa cum a învățat că poate contesta orice", a explicat Prof. univ. dr. Lavinia Betea.