Chirurgul Bogdan Andreescu, fost manager al Spitalului Colentina din București, invitat la DC Medical, a atras atenția asupra faptului că medicii pierd ore întregi completând documente, în loc să se concentreze pe pacienți.
„Să vă dezvălui câte ceva de la firul ierbii, cum e expresia. În România sunt din ce în ce mai multe reglementări și avem parte de birocrație care se implementează pur și simplu, iar în scurt timp cred că nu mai avem timp să ne mai facem treaba. De exemplu, ca să completezi o foaie de observație cum trebuie îți ia o oră jumate”, a declarat medicul.
Lipsa registratorilor și salariile mici
Potrivit lui Andreescu, problema principală este absența personalului auxiliar care, în alte țări, preia sarcinile administrative.
„Problema e că în Occident există foarte multă resursă umană care este complementară medicului. Sunt registratori, sunt tot felul de administratori de sistem care fac o grămadă de lucruri, adică fac toată treaba asta de identificare a pacientului. În România e o penurie de registratori în sistem pe motive că salariile sunt foarte mici și că statutul lor nu-i recunoscut, nu-i nici doctor, nici asistent, nici administrator”, a explicat chirurgul.
Gazda emisiunii, jurnalistul Val Vîlcu, a făcut o comparație cu sistemul american, unde încă de acum două decenii s-au implementat soluții de eficientizare, precum dictarea în timpul operației și externalizarea transcrierii.
Datele pacienților ar trebui digitalizate
Andreescu a subliniat că și sistemul informatic din România ar trebui să fie mai eficient, pentru a reduce timpul pierdut cu completarea manuală a datelor.
„Apropo și de aceste date ale pacienților. Ele sunt deja cunoscute, adică istoricului ar trebui să vină să se implementeze direct în foaie, pentru că el e un pacient cunoscut. În general, mai ales pacienții cronici, mai ales pacienții în vârstă, ar putea să aibă toate aceste date stocate și să le ai la dispoziție imediat implementate acolo. Nu de fiecare dată să reiei această anamneză ca pe vremuri”, a afirmat medicul.
Chirurgul Bogdan Andreescu ia apărarea rezidenților
Un alt aspect critic semnalat de Andreescu este faptul că unii manageri de spitale pun presiune pe rezidenți să preia sarcinile registratorilor, în lipsa acestora.
„Chiar au fost niște replici de la nivelul managerilor, că dacă nu aveți registrator să facă rezidenții. Nu! Rezidenții trebuie să facă ce trebuie să facă un rezident. Nu trebuie să facă ce face un registrator, pentru că dacă rezidentul face ce face registratorul, el are o mare lipsă la noțiunile de rezident. E foarte clar. Nu trebuie să ne furăm căciula, că nu merge”, a punctat chirurgul.
Mesajul transmis de Bogdan Andreescu scoate în evidență o realitate dură: medicii din România sunt împovărați de birocrație și lipsa personalului auxiliar, iar rezidenții sunt uneori folosiți în afara atribuțiilor lor.
Soluțiile propuse țin de creșterea numărului de registratori, recunoașterea statutului acestora și implementarea unor sisteme informatice eficiente, care să reducă timpul pierdut cu documentele și să le permită medicilor să se concentreze pe actul medical.
VIDEO