Daniel David: Avem nevoie de institute naționale? Avem nevoie! De 46? Nu știu în acest moment

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a anunţat o reorganizare masivă a sistemului de cercetare din România.

„Noi avem un sistem fragmentat, format din institute naționale, institute ale academiilor, universități și unități de cercetare din mediul privat. Sunt fragmentați, nu comunică bine unii cu alții, nu colaborează, se bat între ei pe resurse puține. Ce facem? Am trecut la faza în care îi evaluăm pe toți. Suntem în procesul de evaluare a tuturor actorilor din sistemul românesc de cercetare-dezvoltare-inovare. După ce facem evaluarea, o să reorganizăm arhitectura.

Avem nevoie și de institute naționale? Avem nevoie! De 46? Nu știu în acest moment, dar am nevoie de institute.

Avem nevoie de institute ale academiilor? Avem. De sute? Nu știu dacă de sute, dar avem nevoie.

De universități de cercetare avem nevoie? Da.

O să le reorganizăm astfel încât să avem toți cei patru piloni, dar să știi că actorii respectivi sunt buni, sunt bine finanțați, nu se mai plâng de salarii - cum se plâng acum că nu le ajung banii de salarii de la o lună la alta, colaborează între ei și au misiuni foarte clare.

Continuă explorarea

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33