EXCLUSIV De la războaie la comunism: cum a supraviețuit Facultatea de Medicină Veterinară trecerii timpului

Istoria Facultății de Medicină Veterinară din București este marcată de perioade dramatice, de la participarea medicilor veterinari în războaiele mondiale până la relocările forțate din perioada comunistă. 

Primele începuturi și rolul lui Carol Davila

Facultatea își are originile în eforturile de modernizare a învățământului medical din România, inițiate în secolul al XIX-lea.

„Din 1831 s-a încercat organizarea învățământului medical-veterinar, dar abia Carol Davila a reușit să structureze medicina umană, veterinară și farmaceutică. Mult timp, cursurile de medicină veterinară erau făcute în cadrul școlilor de medicină umană”, a explicat decana.

În acest context, Carol Davila este prezentat ca figura centrală a organizării sistemului medical modern.

Medicii veterinari pe front: războaiele mondiale

Un capitol esențial al istoriei îl reprezintă implicarea medicilor veterinari în războaiele mondiale, în special în îngrijirea cailor utilizați pe front.

„Medicii veterinari au avut o importanță covârșitoare în Primul Război Mondial. Caii erau esențiali pentru cavalerie, transport și logistică. Medicii de pe front au avut o misiune extrem de grea, ocupându-se de traumatisme și de toate afecțiunile apărute în condiții de război”, a spus decana.

Ea a subliniat că aceștia au fost chiar decorați pentru activitatea lor, datorită contribuției esențiale la efortul militar.

Relocări forțate și supraviețuire în perioada comunistă

Unul dintre cele mai dificile momente pentru facultate a fost perioada comunistă, când medicina veterinară și-a pierdut o parte din statutul academic.

„În perioada comunistă, medicina veterinară a fost cumva bagatelizată. Accentul era pus pe producție: mult lapte, multă carne. Calul nu mai avea aceeași importanță”, a explicat Ionașcu.

Această perioadă a fost marcată și de relocări masive:

„Am fost împrăștiați prin tot Bucureștiul. Am ajuns să ținem cursuri în locuri improvizate, chiar și într-o fostă popicărie sau într-un abator dezafectat. Era o perioadă extrem de grea, dar am supraviețuit.”

Revenirea după 1989: reconstrucția campusului

După Revoluția din 1989, facultatea a început procesul de revenire în propriul campus.

„După 1990 am avut norocul să fim primiți înapoi. Ni s-a spus clar: locul vostru este aici, cu tot campusul. Și am început să ne întoarcem treptat”, a povestit decana.

Sprijinul instituțional a fost esențial în refacerea infrastructurii, în special în perioada în care Petre Roman a susținut reorganizarea instituțiilor academice.

De la barăci la clinici moderne

Anii ’90 au reprezentat o perioadă de tranziție, în care activitatea didactică s-a desfășurat în spații improvizate.

„Am predat în barăci de șantier, în spații improvizate, dar bine organizate. Bolile infecțioase, anatomia, fiziopatologia – toate se făceau acolo. A fost o perioadă grea, dar extrem de formativă”, a explicat decana.

Ulterior, au fost construite și modernizate clinicile universitare, marcând începutul unei noi etape de dezvoltare.

O instituție care a rezistat prin vocație

În ciuda tuturor dificultăților istorice, Facultatea de Medicină Veterinară și-a păstrat identitatea academică și rolul științific.

„Spiritul de cercetare nu dispare nici în cele mai grele condiții. Am continuat să lucrăm, să cercetăm, să predăm, chiar și în lipsuri”, a concluzionat decana.

O lecție de reziliență academică

Istoria facultății reflectă nu doar evoluția unei instituții, ci și adaptarea medicinei veterinare la schimbările politice și sociale ale României.

De la războaie la regimuri politice restrictive, instituția a reușit să își păstreze continuitatea, devenind astăzi un reper academic și științific cu o tradiție de peste 165 de ani.