Invitată la emisiunea Anti-Mit, istoricul Lavinia Betea a făcut o analiză a modului în care se predă carte astăzi. Caietele suplimentare în care copiii sunt îndemnați să facă exerciții cu cerințele deja completate par a le ușura munca celor mici, dar, de fapt, îi dezavantajează, spune istoricul făcând o comparație cu modul de predare din perioada de dinaintea Revoluției.
„Sub ideea că modernizezi, că schimbi lucrurile, s-au înființat acele caiete creative, care au niște costuri mari și care îngreunează geanta copilului. O geantă a unui copil din ciclul primar ajunge să cântărească 5 kilograme cu tot ce conține. Păi, pe copilașul acela mic îl cocoșează, pur și simplu.
Cred că multe familii nu au bani să cumpere aceste materiale. Fișele, caietele acelea pretind că eficientizează predarea și învățarea, pentru că elevul primește totul gata tipărit. Exercițiul „1 + 1 =” este deja scris, iar copilul completează doar rezultatul, „2”, fără să mai depună efortul de a scrie exercițiul întreg.
În realitate, este mult mai eficient pentru copil, ținând cont de caracteristicile și profilul său psihologic la vârsta respectivă, să scrie cu mâna lui: 1 + 1 = 2. Există un ritm al gândirii, iar fixarea cunoștințelor se face mult mai bine. În timpul scrierii, gândirea copilului procesează activ raționamentul: de ce face unu cu unu doi?
Noi lucram, odinioară, după pedagogia lui (Jean) Piaget, după stadiile de dezvoltare ale inteligenței. Copiii învățau trecând prin trei etape. La aritmetică, de exemplu, exista: Faza concretă, când copilul lua cu mânuța un măr, mai adăuga un măr și îl punea lângă celălalt. Întrebai: Câte sunt? și răspundea: Unu cu unu fac două. Faza semiconcretă, în care înlocuiai merele cu bețișoare sau cu bilele acelea din socotitori — acele tabele cu bile pe care le știm cu toții. Totdeauna, unu cu unu fac doi. Faza abstractă, în care cifra devenea un simbol — lucru care este foarte greu de înțeles pentru copil dacă nu s-a trecut întâi prin celelalte faze”, a spus istoricul Lavinia Betea.