Prin ce trec copiii dacă părinții divorțează iar unul dintre ei este alcoolic

Abuzul de alcool de către unul dintre părinții copilului îi poate marca complet viața acestuia, nu doar din cauza comportamentului abuziv dar poate și a șocului separării în cazul unui divorț.

Psihologul Radu Leca, a explicat în cadrul emisiunii DrPsy, moderată de Ramona A. Dumitru, despre ce se întâmplă în acest caz și cum, treptat, cel mic va alege să renunțe la relația cu părintele alcoolic.

„În cazul în care subiectul este alcoolic, mai întâi se deschide un proces, după divorț, separat de procesul de divorț, în care se cere un program de vizitare în prezența unei rude sau a unui angajat de la DGASPC.

Asta după ce tatăl vine cu dovada că nu a băut. Dacă a băut, nu își vede copilul, lucrurile sunt simple, fiindcă îl pune în pericol pe copil.

Procesele se desfășoară. Ele sunt două sau trei pe spețe diferite, în timpi diferiți. Durează cam cinci ani. La sfârșit, din punctul meu de vedere, se ajunge la o relație extrem de încordată, dar copilul va renunța din propria inițiativă să mai meargă la părintele. Nu-l denumesc tata, spun părintele.

Copilul va renunța din propria inițiativă la părintele alcoolic când, din secunda în care va conștientiza că acasă, alături de părintele nonalcoolic, este în siguranță și va avea puterea necesară să spună: Nu mai merg la părintele alcoolic.

Dacă copilul a depășit 10 ani va fi întrebat cu cine vrea să rămână și de ce nu mai vrea să meargă la părintele cu probleme în momentul în care la ușe vor apărea, din partea DGASC și a unui executor judecătoresc, respectiv un reprezentant pentru fiecare instituție în parte”, a mai spus psihologul Radu Leca la DrPsy.

Continuă explorarea

"Nu lua animale de pe OLX" - mit sau realitate?

Alex Stan, reprezentant OLX, a vorbit la DC Anima despre comerţul cu animale de companie pe această platformă.  "Poate că era mai uşor să spunem că nu mai avem categorie de animale de...
22 dec 2025, 11:19

Rugăciunea cu propriile cuvinte. Este sau nu păcat?

Pr.dr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a vorbit la DC Edu despre cum ar trebui să se roage credincioşii.  "Se poate utiliza şi rugăciunea cu propriile cuvinte. Nu...
23 dec 2025, 11:23

Protestul "mut" din 1989 care nu a mai avut loc

Florin Chirculescu şi Bogdan Hrib, scriitori, au povestit la interviurile DC News despre un protest "mut" care trebuia să aibă loc în decembrie 1989. Acesta nu a mai avut loc, însă, pentru că...
25 dec 2025, 11:17