Cum este la studii în Marea Britanie. „Britanicii au această legendă că sunt prietenoși, dar nu este așa”

Ilinca Panait, trezorier al Ligii Studenților Români din Străinătate, a povestit în emisiunea Departe de România moderată de Gabriel Nuță-Stoica la DC News TV despre cum a reactivat societatea de români de la King’s College din Londra.

La sosirea ei la facultate, Panait a constatat că această societate era inactivă, astfel că a decis să ia inițiativa de a o recrea:

„Pe lângă societățile pe domenii există și societățile culturale: societatea de români, de indieni, de scoțieni. Acestea practic se asigură că îți găsești o casă departe de casă în cadrul facultății. Când am ajuns nu mai era în funcție societatea de români și moldoveni de la King’s. Am căutat-o peste tot, pe Facebook, era inactivă, așa că am pus piciorul în prag și am format eu societatea de români de la King’s. A trebuit să strâng semnături. Nu știam 50 de români cât să strâng 50 de semnături, așa că am rugat niște colege din Anglia să semneze”.

Importanța comunităților culturale în străinătate

„Se pare că vă încurajează în mod oficial să realizați insulițe”, a remarcat moderatorul emisiunii, Gabriel Nuță-Stoica.

„Da, categoric. Cred că încurajează foarte mult schimbul acesta intercultural. Vor să te simți cât de confortabil departe de casă. Și ei înțeleg că este greu”, a mai spus Ilinca.

Provocările de a-ți face prieteni într-o țară străină

Întrebată dacă este greu să îți faci prieteni într-o țară străină, Panait a confirmat că acest lucru poate fi dificil, în principal din cauza diferențelor culturale.

„Da, este greu. Nu credeam asta, credeam că este doar un mit. Cea mai mare problemă cred că este cea a diferențelor culturale care își spun cuvântul din prima zi. Noi, ca români, suntem extrem de calzi, de prietenoși, vorbim. Ce m-a șocat încă din prima zi în care m-am mutat la cămin a fost o interacțiune în lift. Eram cu mama mea, mutam toate cutiile, și s-a urcat cu noi în lift o doamnă de la recepție.

Cumva, britanicii au această legendă că sunt prietenoși. Nu sunt, nu sunt pe atât de amabili pe cât par. Ne-am urcat în lift, nu a salutat, eu am salutat. S-a uitat la mine straniu, parcă spunând «De ce mă saluți? Nu ne cunoaștem, nu avem nicio obligație». Cred că mi-a mai luat două săptămâni în plus să învăț să nu mai salut în lift”, a adăugat românca.

Continuă explorarea

Există sau nu caii sălbatici de la Letea?

Potrivit guvernatorului ARBDD, animalele considerate sălbatice provin, în realitate, din abandonuri repetate, iar situația lor ridică probleme serioase de gestionare și responsabilitate...
08 feb 2026, 17:29

Clipul care trebuie arătat tuturor şoferilor

La DC Conducem, Titi Aur a analizat un clip din trafic cu un moment care pare banal, dar care ascunde o lecţie pe care toţi şoferii ar trebui să o înveţe.  Concret, 4 maşini intră în...
06 feb 2026, 11:17

CONFERINȚA "Quo Vadis 2026!" - Ediția a VIII-a

Fundația Institutul de Studii Financiare și trustul de presă DC Media Group, trust media din care fac parte DCNews, DCBusiness, DCMedical, ȘtiriDiaspora, DefenseRomania, Spectacola, Astrosens,...
10 feb 2026, 08:36

Soluţie din Israel pentru sistemul medical românesc

Dr. Herman Berkovits a explicat, la DC News, cum funcţionează sistemul medical din Israel. Ar fi o soluţie şi pentru România?  „Noi avem un sistem bun pentru că ne bazăm și foarte mult pe...
12 feb 2026, 10:52