Te-ai întrebat vreodată de ce piesele maşinii tale se strică mai des pe partea dreaptă decât cele de pe partea stângă? Iată explicaţia. 

Titi Aur, multiplu campion naţional la raliuri şi instructor de conducere defensivă, a venit cu explicaţiile pentru această situaţie inedită la DC Conducem. 

„Ştiţi de ce locului din dreapta faţă i se spune „locul mortului”? Instinctul de conservare al şoferului îl face ca în ultimul moment înainte de accident să tragă de volan astfel încât să nu lovească obstacolul cu partea lui. Să intre cu partea dreaptă în obstacol. E ceva instinctiv. E la fel ca atunci când treci prin gropi. 

Suspensia din dreapta la o maşină se strică mai repede decât cea din stânga, când mergi pe drumuri denivelate, cu gropi. Şi vine întrebarea: de ce amortizoarele din dreapta sunt mai stricate decât cele din stânga? Pentru că şoferul se protejează întotdeauna. Nu treci cu partea ta prin groapă, treci cu partea dreaptă. Asta când ai de ales, când nu poţi ocoli. În caz de impact te protejezi pe tine, ca şofer”, a declarat Titi Aur la DC Conducem. 

Youtube video image