Diana Tache consideră că Ion-John Banu-Muscel, candidat independent, ar putea avea o șansă reală la Președinția României, ținând cont de evenimentele din ultimele luni.

Ea l-a adus în discuție pe Banu-Muscel amintind că, anul trecut, când sugera o posibilă candidatură a lui Nicușor Dan, a fost ironizată. Cu toate acestea, edilul Capitalei s-a înscris oficial în cursa electorală din luna mai.

Acum aproape un an, când vă spuneam în aceeași emisiune, același format prețios, că e posibil ca Nicușor Dan să candideze și, practic, râdea toată lumea de mine, eu, acum, după tot ce am trecut din 24 noiembrie încoace, pot să cred că Ion-John Banu-Muscel, nu știu dacă ați auzit de el, e candidat, și nu m-ar mira (să devină președinte)”, a declarat jurnalista „Sursa zilei”, Diana Tache.

Bogdan Chirieac i-a răspuns: „Îl cunoaștem, a fost invitat la noi acum cinci ani!”.

La rândul său, Mugur Ciuvică, a reacționat ironic la afirmația Dianei Tache, spunând: „Sigur, e posibil să fie și Banu-Muscel, dar eu cred că și Ciolacu are șanse mari”.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 4 mai, iar al doilea pe 18 mai.