Statul român cheltuie în medie 17.000 de euro pentru fiecare telespectator al TVR. Subiectul a fost dezbătut de jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai la podcastul Nod în papură difuzat la DC News TV.
Cel mai bogat telespectator din lume este cel al TVR
„Cel mai cocoloșit și bogat telespectator din lume este cel al Televiziunii Române. TVR are vreo 10.000 audiență și paguba este de vreo 170 milioane euro. Dacă ai da 50 de euro unuia să lase deschis pe TVR ar urca audiența la cer și te-ar costa mai puțin pe tine ca stat”, a comentat Val Vâlcu în emisiunea de la DC News TV.
„Televiziuni publice există peste tot exact pentru că ar trebui să deservească interesul public. Că asta nu se întâmplă la TVR este altă poveste. Ce înseamnă interes public? Eu, ca cetățean, nu am nevoie doar de televiziuni comerciale pentru că au doar interes comercial și deloc interes public. O televiziune nu servește interesul public decât dacă o obligi prin lege pentru că acea televiziune trebuie să scoată bani, nu se apucă să facă educație și alte lucruri”, a răspuns Alfred Bulai.
Comparația cu alte televiziuni publice
„Sunt discuții în întreaga lume legat de cine deservește populația și cât de democratică e societatea. Problema este că TVR a devenit o televiziune publică sub acoperire. Dacă te uiți la BBC, acolo se produc și filme, dar n-au publicitate deloc. Nu e o televiziune comercială, dar nu înseamnă că nu au audiență. Au o audiență foarte mare documentarele de la BBC fiindcă sunt bine făcute.
La noi, avem tot felul de sisteme de promovare exact ca la televiziunile comerciale, hainele sunt de designer, se fac televiziuni de tip comercial prin definiție, s-au cumpărat formate pe bani mulți și fac și publicitate”, a adăugat sociologul.
Eliminarea taxei radio și TV, un lucru pozitiv
„Diferența este că primesc bani de la buget. Să-i dea Dumnezeu lui Dragnea sănătate că a scos taxa radio și TV, care era o altă sursă de venit care n-avea nicio logică. Dacă iei în calcul eficiența socială, culturală, prin emisiuni care să servească interesul public, trebuie să aibă audiență”, a mai spus Bulai.
„Știam din zvonuri și bârfe și înainte de Revoluție că în Casa Ceaușescu din Primăverii există un mic cinema cu proiecționist, într-o cameră la subsol, să nu meargă la cinema să i se scuipe semințe în cap de la balcon. Mă gândeam ce tare e că un om ia salariu să-i prezinte două filme pe săptămână lui Ceaușescu, i le aduce acasă. Practic asta se întâmplă cu acei 10.000 de telespectator ai TVR-ului. La bugetul ăsta, efortul financiar rezultă într-un răsfăț extrem”, a conchis Val Vâlcu.