Stima de sine joacă un rol crucial în viața fiecărui individ, influențând deciziile, relațiile și bunăstarea generală. În cadrul emisiunii “Părinți Prezenți”, invitata Alexandra Stoica, consilier specialist parenting, ne spune cauzele și consecințele unei stime de sine scăzute.
Cauzele stimei de sine scăzute
“Care ar fi cauzele care duc la o stimă de sine scăzută?” a întrebat Loredana Iriciuc.
“Cauzele sunt în mare parte rănile emoționale, care au crescut cu noi. În momentul în care dăm de la o generație la cealaltă aceste răni, bineînțeles că și copiii noștri le vor moșteni.” a răspuns Alexandra Stoica.
Consecințele stimei de sine scăzute
“Și unde se ajunge când ai o stimă de sine scăzută? Care sunt cele mai grave consecințe?” a subliniat moderatoarea.
“Să ne uităm la relațiile defectuoase, relațiile toxice în care intrăm în relațiile de cuplu, mergem la joburi care nu ne plac, acceptăm prieteni care nu ne plac și care ne spun lucruri care ne afectează, pentru că eu nu știu cine sunt, nu am încredere în mine și atunci voi accepta orice.
Pentru că dacă eu nu știu cine sunt și ce vreau și ce-mi doresc în viața asta, voi lăsa pe ceilalți să-mi decidă viața și o să mă trezesc, poate la un moment dat să spun gata, până aici, de aici încolo vreau să decid eu.” a explicat specialista.