Liberalul Remus Borza a lămurit toate aspectele cinei din seara de 25 februarie 2024, într-un interviu acordat exclusiv DC News și DC News TV.
Cât a costat vinul, după ce s-a vehiculat suma de 3.000 de euro
„Câteva lucruri despre cina de aseară. Ați băut un vin de 3.000 de euro? Sunteți liberal, nu mă miră, dar chiar 3.000 de euro o sticlă de vin?”, a întrebat Bogdan Chirieac.
„Nici nu am știut cum se scrie vinul acesta, noroc cu colegii dvs. din presă. Nu l-am băut niciodată. Eu nu sunt un fan al vinurilor franțuzești, asta în primul rând. În ultimii 3 ani am descoperit un vin românesc fabulos: Petro Vaselo.
E de la Cramele Recaș, deci din zona Timiș. Din câte știu, e o cramă a unui acționar mai în vârstă care a luat vreo 30 de hectare chiar în coasta podgoriei de la Recaș și face 3.000-4.000 de sticle de vin roșu pe an. Pleacă cu 450 de lei de la cramă și în comerț e 700-800 de lei. Ăsta e vinul pe care l-am băut aseară”, a spus Remus Borza la DC News TV.
Cât a fost nota de plată
„Nu cred că ar trebui să fie o știre ce mănâncă președintele Ciucă, Ostahie și cu Borza și eventual ce beau”, a mai adăugat consilierul președintelui PNL.
„Și în Statele Unite este o știre ce mănâncă președintele Biden”, a replicat Chirieac. „Spuneți-mi, cât a fost nota de plată?”.
„În jur de 3.000 de lei. Deci nici pe departe 32.000 de lei. Nu am băut un vin de 3.000 de euro, ci de 100 de euro. Fiind ora destul de târzie, nici nu am mâncat cine știe ce, decât o friptură de vită. Nota s-a făcut pe din trei, așa se face”, a mai explicat Remus Borza.