Laurențiu Neculaescu, președintele Administrației Fondului pentru Mediu, reflectă asupra realizărilor din ultimii doi ani într-un interviu pentru DC News. Terminând anul 2023, acesta subliniază creșterea semnificativă a finanțărilor de programe și proiecte, evidențiind o transformare esențială în modul în care agenția influențează domeniul, atât la nivel individual, cât și la nivel administrativ-teritorial.

“Înainte de orice, cum ați încheiat 2023, domnule președinte?” a întrebat Bogdan Chirieac.

“2023 a însemnat finalul celui de-al 2-lea an de mandat al meu la Administrația Fondului pentru Mediu. Eu am venit undeva la sfârșitul lui februarie 2022 și chiar a fost un moment în care am putut să fac un bilanț destul de de sumar, așa, pe activitatea celor 2 ani de la Administrația Fondului pentru Mediu. Rezultatele activității din ultimii 2 ani le văd și telespectatori acum pe ecran, mi-au demonstrat faptul că Administrația Fondului pentru Mediu a început să se miște, a început să devină cu adevărat o agenție care contează în tot ceea ce înseamnă finanțări de programe și proiecte, atât la nivel de persoane fizice, cât și la nivelul unităților administrativ-teritoriale. Așa cum vedeți, avem un tabel comparativ începând cu anul 2018-2019 până în 2023. 4 ani de zile, din 2018 până în 2021, Administrația Fondului pentru Mediu a făcut plăți directe pe programe și proiecte în 4 ani, însumând 2,57 miliarde de lei, iar în 2022 și 2023 am reușit să facem plăți directe pe programe de peste 3,2 miliarde.” a explicat  Laurențiu Neculaescu.