Mor celebrii cai de la Letea? Ce spune guvernatorul ARBDD

Mor celebrii cai de la Letea? Ce spune guvernatorul ARBDD

În ultimele zile, spaţiul public a fost inundat de informaţii care semnalează o adevărat tragedie în Delta Dunării. Celebrii cai de la Letea ar fi afectaţi de frig şi foamete.

Guvernatorul ARBDD, Bogdan Bulete, a venit la DC Anima pentru a clarifica situaţia. 

"Este o dorinţă de senzaţional care, din păcate, funcţionează în defavoarea cailor de la Letea. Caii de la Letea nu pot spune că sunt egali în îngrijire cu caii pe care îi au oamenii în curte, şi aici subliniez ceea ce am şi spus pe Facebook: nu toţi caii de acolo sunt semi-sălbatici. Sunt foarte mulţi cai, mai mult de jumătate din efectivele aflate în libertate, care au stăpâni. Şi aici subliniez responsabilitatea stăpânilor de animale în ceea ce priveşte această responsabilitate de a oferi hrană, adăpost şi îngrijire medicală animalelor pe care le au în proprietate. Nu e doar o opţiune, e o obligaţie", a declarat Bogdan Bulete.