Miza dezvoltării imobiliare a Capitalei din următorii ani. Aurelian Giugăl vorbește despre rolul pe care îl joacă noul primar
În cadrul emisiunii DC Votez, desfăurată cu ocazia alegerii noului primar al Capitalei, unul dintre invitații jurnalistului Val Vâlcu a fost Aurelian Giugăl. Cu această ocazie, politologul a subliniat dezvoltării imobiliare din următoarea perioadă, în mandatul edilului desemnat votat luni.
„Orașul, dacă se dezvoltă în interiorul inelului principal, continuă să se dezvolte haotic, cu clădiri și locuințe amplasate la întâmplare. Astfel, probabil va deveni un „garaj universal” și mai mare decât este acum. Este clar că dezvoltarea ar trebui să se orienteze către zonele suburbane.
Această dezvoltare inegală va supradimensiona Bucureștiul. Însă depinde cum și unde se produce această supradimensionare: în suburbii sau în interiorul inelului principal. Și aceasta este o miză reală.
Nu știu care dintre candidați ar putea pune un pic de ordine și dacă ar putea domina consiliul astfel încât lucrurile să evolueze într-o dinamică ce să nu îi mai oblige pe locuitorii din Rahova să vină în oraș într-un haos urban și automobilistic incredibil.
Așadar, aceasta este o miză importantă, măcar la nivelul dezvoltării orașului și infrastructurii sale. Ar trebui să urmărim, în viitorul mandat, chiar dacă este unul scurt, de doi ani și jumătate, cum evoluează aceste aspecte, pentru că ele sunt esențiale pentru modul în care orașul va continua să se dezvolte și în deceniile următoare”, a spus Giugăl.
