Dezbatere națională: Astm sever în România. Prof. Dr. Cristian Oancea: Pacienții cu astm sever pot respira normal cu terapiile moderne
Prof. Dr. Cristian Oancea, vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie, atrage atenția asupra nevoii de tratament personalizat și afirmă că, datorită terapiilor moderne, “pacienții cu astm sever pot respira din nou normal și își pot recăpăta viața”.
Campania RESPIR continuă într-o nouă ediție, având ca temă centrală pacientul cu astm sever și provocările reale din gestionarea acestei boli cronice. Inițiativa, susținută de Societatea Română de Pneumologie (SRP), a fost extinsă printr-o serie de dezbateri naționale, menite să aducă în prim-plan soluții moderne și sustenabile pentru pacienții din România.
Evenimentele din cadrul campaniei au rolul de a reuni profesioniști din sănătate, autorități, decidenți și experți regionali pentru a analiza provocările actuale în managementul astmului sever. Obiectivul principal este formularea de soluții concrete pentru: optimizarea traseului pacientului, creșterea accesului la diagnostic precoce și asigurarea tratamentului personalizat, adaptat fiecărui caz.
“RESPIR” este o campanie națională de conștientizare și educare privind astmul sever, un demers care urmărește să informeze publicul și să ofere pacienților resurse moderne de înțelegere și gestionare a bolii.
Platforma oficială, www.eastmsever.ro, pune la dispoziția celor interesați informații clare despre:
- ce este astmul sever
- cum poate fi ținut sub control
- care este impactul afecțiunii asupra vieții cotidiene
În România, aproximativ 1 milion de persoane trăiesc cu astm, iar între 4 și 10% dintre acestea se confruntă cu o formă severă a bolii.
Astmul sever, o provocare medicală și socială
Astmul sever nu este doar o boală respiratorie dificilă, ci o problemă sistemică ce afectează pacienții, familiile lor și sistemul sanitar.
Pacienții se confruntă zilnic cu simptome debilitante - sufocare, respirație șuierătoare, constricție toracică, tuse persistentă - care le perturbă activitățile zilnice și somnul.
Această formă a bolii implică:
- episoade frecvente de exacerbări
- spitalizări repetate
- costuri ridicate pentru sistemul de sănătate
- și, uneori, riscuri letale.
Cum se resimte povara astmului sever în viața de zi cu zi a pacienților?
“Gândiți-vă la un pacient, fie copil, fie adult, care are astm sever și care efectiv trage fiecare respirație conștient că dacă nu mai respiră în acest fel poate să și moară. Vorbim de o boală, astmul bronșic, care, în aparență, nu mai sperie pe nimeni, dar vorbim de un fenotip sau un endotip al astmului bronșic, astmul bronșic sever, care nu reacționează la terapie normală.
În acest caz, trebuie intervenit cu terapii biologice. Pe de altă parte, să fii conștient de fiecare respirație poate să fie un lucru obositor, să ducă la anxietate, depresie,atacuri de panica ce accelerează și accentuează această boală. Vorbim de o povară, atât pentru pacient, cât și pentru familie, pentru că acel șuierat, acel fluierat, acel wheezing, este un semn de alarmă că ceva rău se întâmplă cu tine.
Cu terapiile biologice care sunt disponibile în acest moment, terapii care sunt gratuite pentru pacienții cu astm bronșic sever, ei pot să-și recupereze viața la normal. Vorbim despre o reversibilitate, pentru că unul dintre scopurile tratamentului astmului bronșic e să avem o viață normală.
Cu aceste tipuri de terapii, cu acești anticorpi, viața revine la normal”, a declarat Prof. Dr. Cristian Oancea, Vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie.
Probleme actuale în managementul astmului sever
Traseul pacientului cu astm sever în România este adesea greoi și fragmentat. De la diagnosticarea întârziată până la accesul limitat la terapiile moderne, pacienții întâmpină multiple obstacole.
O problemă majoră o reprezintă suprautilizarea corticosteroizilor orali (CSO), care, deși pot fi eficienți pe termen scurt, duc la efecte adverse severe atunci când sunt utilizați excesiv și fără o abordare personalizată.
De aceea, este esențial ca tratamentul să fie monitorizat atent, iar pacienții să respecte indicațiile medicului și să comunice constant cu specialistul atunci când tratamentul își pierde eficiența.
Cum ar ajuta un traseu standardizat al pacientului la stabilirea diagnosticului la timp și inițierea tratamentului potrivit?
“Dintr-un milion de astmatici cât ar fi prevalența în România, între 4% - 10% ar fi pacienții cu astm bronșic sever.
Ne bazăm foarte mult pe sprijinul medicilor de familie în a identifica acești pacienți la risc și a-i trimite la medicul specialist. Pentru a repune și a confirma diagnosticul de astm sever trebuie să treacă 6 - 8 luni în acest ciclu. Chiar dacă ești identificat cu astm bronșic, trebuie să urmezi anumite trepte terapeutice să vedem dacă terapie prinde sau nu prinde, dacă își face efectul sau nu, și abia apoi se pune diagnosticul de astm bronșic sever.
Sunt mai multe fenotipuri și trebuie identificat corect de fenotip de astm bronșic ești ca să știi ce terapie să primești”, spune Prof. Dr. Cristian Oancea, Vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie.
De ce este importantă reducerea utilizării corticosteroizilor orali?
“Corticosteroizii orali sau sistemici, indiferent că îi luăm pastile sau injecții intravenos sau intramuscular, ei în primă fază ajută la acele crize astmatiforme, dar dacă pe termen mediu și lung produc o serie de comorbidități precum prediabet sau diabet și anumite modificări în metabolism și sunt foarte periculoși.
Chiar dacă apelăm la ei pe termen scurt, și atunci pot fi periculoși dacă avem cure multiple de tratament. Tocmai de aceea, aderența la tratamentul de fond + terapia biologică înlocuiesc acest risc”, spune Prof. Dr. Cristian Oancea, Vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie.
Prof. Dr. Cristian Oancea, mesaj pentru pacienți
“Transmit un mesaj ca de la pacient la pacient, eu fiind un astmatic știu ce înseamnă corticoterapia, și sistemică și inhalatorie, știu ce înseamnă această patologie, știu ce înseamnă să fii internat în spital.
Se poate respira! Se poate respira normal! Putem să avem o viață normal! Putem să facem sport de performanță, nu ne afectează calitatea vieții, deci putem să avem o viață normală cu tratament de specialitate”, a transmis Prof. Dr. Cristian Oancea, Vicepreședinte Societatea Română de Pneumologie.
Astmul sever reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, dar una care poate fi gestionată eficient prin diagnostic precoce, tratament personalizat și colaborare interdisciplinară.
Campania RESPIR și dezbaterea „Astm sever în România – soluții pentru pacienți” marchează un pas important spre modernizarea abordării acestei boli cronice și spre o viață mai bună pentru pacienții români.
Detalii luni, la ora 11.00, pe DC News și DC Medical Youtube.
