
Anomalii în educaţie. "Părinţilor nu ai voie să le ceri bani, inspectoratele nu dau"
Elena Radu, profesor de limba romani şi formator de cadre didactice, critică Săptămâna Verde şi Şcoala Altfel.
Conform acesteia, chiar dacă cele două implică activităţi în afara clasei şi în afara şcolii, fondurile lipsesc cu desăvârşire, iar cadrele didactice sunt forţate să se descurce din surse proprii.
"Două anomalii sunt Săptămâna Verde şi Şcoala Altfel. Suntem obligaţi să le iniţiem în spaţiile şcolare, dar nu avem instrumente pentru ele. La Săptămâna Verde, facem noi, din proprii noştri bănuţi. Chiar dacă sunt asociaţii care spun că oferă sprijin. Teoretic, pentru că practic nu o fac. Şi vă spune asta coordonatorul de programe şi proiecte în unităţi şcolare, care a tot solicitat şi nu s-a întâmplat nimic. Am cumpărat din bănuţii noştri şi am plantat cu copiii diverse plante. Dincolo de toate, am fost şi am făcut şi curăţenie într-o pădure de lângă Bucureşti, am învăţat copiii să recicleze.
Şcoala Altfel implică activităţi outdoor, în afara şcolilor. Dar nu ai voie să soliciţi sprijin financiar părinţilor. Nici Inspectoratele şcolare nu fac asta, nici Consiliul Local. Şi atunci, cum faci asta? În Bucureşti avem Grădina Botanică. E 20 de lei intrarea. Eu în calitate de cadru didactic nu pot plăti pentru 26 de copii. Şi eu sunt mamă. La Antipa e şi mai scump biletul. Sunt câteva organizaţii non-guvernamentale care ne-au sprijinit, am ajuns la Râşnov cu copii, călătorii din acestea de plecat de la 6 dimineaţa şi ajuns înapoi la 10 seara, cu trenul.
Nimeni nu vrea să mai plece din spaţiul şcolar şi să aibă în grijă sănătatea, siguranţa copilului altcuiva. Din ce în ce mai puţini colegi de-ai mei acceptă să avem aceste activităţi outdoor. În mod normal, 5 copii revin unui cadru didactic la astfel de activităţi. Ori eu am fost acum într-o tabără cu 28 de copii şi a fost destul de greu să identific cadre didactice, şi am apelat la sprijinul unei colege de la didactica auxiliară. Părinţii vin şi solicită mereu drepturi, dar niciodată nu oferă sprijin. E destul de crunt, pentru că ne loveşte o dată statul şi ne mai lovesc şi cei care ar trebui să devină partenerii noştri", a declarat Elena Radu la DC News şi DC News TV.