Pacienții oncologici din România pierd timp prețios din cauza lipsei de centralizare și a întârzierilor în diagnostic și tratament. Modelul ideal, spune Prof. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, ar presupune centre specializate, echipe complete și un parcurs clar, inspirat de bune practici internaționale.
„Sunt pacienți care așteaptă luni de zile până la un diagnostic și apoi, din nou, alte săptămâni, chiar luni, până la debutul unui tratament.
Strictosensu, dacă o luăm în Marea Britanie, ei au acea regulă: o lună de la suspiciune până la diagnostic și încă o lună până la începerea tratamentului, pe care le respectă, cumva, cu strictețe. Vorbesc de sistemul public acum, exclusiv, fiindcă putem vorbi imediat și de sisteme private.
Până la urmă, eu cred, și ceea ce afirm e susținut de dovezi, din nou medicale, că centralizarea managementului pacienților oncologici cu anumite localizări complexe, cum este chirurgia hepatobiliopancreatică, pe care ați numit-o, zona cancerului ovarian, zona esofagului, dacă se face în instituții centralizate, în instituții care au întreaga echipă, evident că va conduce la rezultatele pe care ni le dorim. Și, de fapt, rezultate pe care le și vedem, chiar și în România, în centre specializate.
Ați spune, în schimb, că e o totală pierdere de resurse deschiderea de două-trei centre de chirurgie esofagiană într-un oraș ca și Clujul, de pildă? Nu cred că așa ceva se justifică. Asta s-ar preta la un centru în care chirurgi supraspecializați să facă numai acest lucru, să aibă anatomopatologul supraspecializat și așa mai departe.
Dacă rămânem tributari aceluiași mod de organizare, în care nu acceptăm supraspecializarea și în care nu putem reorienta pacienții către centrele, într-adevăr, cu experiență și expertiză, pacienții vor pierde în continuare.
Și, ca să nu vorbim de faptul că, într-o școală care poate forma chirurgi de chirurgie hepatică, de pildă, ar trebui investit în plus și dezvoltat acolo un centru, pentru că asta e, din nou, cheia succesului. Te apuci să investești în centre care nu pot să asigure ulterioară educație medicală continuă, un control de calitate sau chiar se feresc de acesta?
Și aici mă gândesc și la modelul francez, în care sunt centrele terțiare, secundare, primare și cu acel rol de formă metodologic, dacă termenul poate părea cumva depășit, să zicem, dar esența este tocmai acest mod în care centrele puternice, care au această expertiză, să poată să și distribuie, dacă vreți, la un moment dat, cazurile către centre secundare sau primare”, a explicat Prof. dr. Patriciu Achimaş-Cadariu, medic primar, supraspecializare ginecologie oncologică.
