Raniero Mancinelli, croitorul ultimilor trei papi, nu lasă nimic la voia întâmplării în timp ce pregăteşte veşmintele albe ce vor fi purtate de următorul suveran pontif, ce va fi ales în conclavul ce începe de săptămâna viitoare, transmite miercuri Reuters.

Identitatea noului papă va rămâne un mister până când fumul alb se va ridica deasupra Capelei Sixtine, aşa că Mancinelli pregăteşte rânduri de haine de trei mărimi diferite – S, M şi L.

„Fac aceste trei robe pentru ziua în care va ieşi la balcon. Cred că (una dintre ele) îi va veni bine, dacă nu chiar perfect”, a susţinut sigur pe sine croitorul papal referindu-se la momentul în care noul papă se va prezenta lumii întregii din balconul Bazilicii Sfântul Petru.

„Noi doar încercăm…”, a adăugat el, glumind că nu va fi nicio problemă în cazul în care roba papală va fi prea scurtă pentru că picioarele papei nu se văd de la balcon.

Purtându-şi centimetrul de croitorie în jurul gâtului, Mancinelli a mărturisit că nu a fost încă însărcinat în mod formal de către Vatican dar este ocupat să se pregătească pentru această îndatorire de prestigiu, lucrând la maşina de cusut pentru a face robele pe care în prealabil le însăilează de mână.

Atelierul său de croitorie se află în cartierul roman Borgo Pio, în apropierea Vaticanului, încă din 1962 şi s-a specializat în veşminte clericale.

„A început totul ca o glumă, dar apoi a început să-mi placă şi asta fac de atunci”, a măsturisit el. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am avut şansa să lucrez pentru mulţi preoţi de-a lungul anilor, monseniori, episcopi şi numeroşi cardinali. Dar am lucrat şi pentru trei papi. Am croit robele albe purtate de Ioan Paul al II-lea, Benedict şi Francisc”, a adăugat el.

Stilul robelor purtate de Papa Francisc reflecta firea sa modestă, smerită. „Pentru Francisc, desigur, (au trebuit să fie) nu prea scumpe, nu de mare valoare, ci nişte materiale normale”, a susţinut el.

„Benedict prefera materiale mai scumpe, preţioase, puţin mai grele, mai frumoase pe scurt”, a adăugat el, referindu-se la fostul papă german care a şocat întreaga lume când a renunţat la papalitate în 2013. Papa Benedict a murit în 2022.

Serviciile oferite de Mancinelli sunt foarte apreciate şi în ultima perioadă foarte solicitate de cardinalii care au participat la funeraliile Papei Francisc şi care se pregătesc pentru conclavul în care va fi ales un nou papă. Croitorul este reticent în a face noi robe roşii pentru cardinali în această perioadă pentru că se gândeşte că unul dintre ei va sfârşi prin a purta veşmintele albe de papă.

„Unii dintre ei mi-au comandat robe roşii, dar i-am refuzat, nu din aroganţă, ci i-am întrebat: ‘Eminenţă, sunteţi sigur că veţi avea nevoie de această robă roşie? Poate veţi avea nevoie de o culoare diferită!”, a explicat el.