Dr. Emel Nuraltay, medic specialist Obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic SANADOR, a explicat care este vârsta optimă la care o femeie poate rămâne însărcinată, dar şi ce analize sunt recomandate înainte de a face acest pas.

„Multe ar trebui făcute ca să nu existe riscuri în sarcină. În primul rând, ar trebui să planificăm sarcina şi, făcând asta, să facem în prealabil un consult ginecologic, care să includă atât examinarea clinică, cât şi o ecografie transvaginală. Şi un set de analize care să ne spună despre starea de sănătate a viitoarei gravide. E bine ca la prima consultaţie să vină ambii parteneri, să avem o întrevedere în cuplu, pentru că sunt situaţii care vizează ambii parteneri. Dacă ne referim la probleme de infertilitate, întotdeauna trebuie investigaţi ambii parteneri, începând cu cel de sex masculin. E cel mai simplu de eliminat din ecuaţie. Avem de făcut doar o spermogramă şi avem deja detalii despre potenţialul procreativ al domnului respectiv.

Odată făcute investigaţiile preliminare, consultul clinic, un examen Papa Nicolau, o genotipare HPV şi un examen complet de secreţie, citim rezultatele şi dacă doamna este într-o stare bună de sănătate îi putem permite să înceapă tentativa de a obţine o sarcină”, a declarat dr. Emel Nuraltay.

Vârsta optimă la care este recomandată sarcina

„Noi ne bucurăm foarte tare când vedem la cabinet femei în jurul vârstei de 25 de ani care vin să ceară sfaturi preconceptual. În marile aglomerări populaţionale, cum e mediul urban, femeia este foarte preocupată să îşi asigure o carieră, să aibă o stabilitate financiară, pentru că venirea pe lume a unui copil încarcă puţin viaţa de cuplu şi îţi doreşti, ca părinte, să îi poţi oferi copilului tău tot ce poate fi bun şi frumos. Intrăm aşa într-o vrie, suntem foarte preocupaţi de a ne consolida cariera, anii trec, şi atunci ne trezim că primim la cabinet cupluri care au 35-40 de ani, care îşi doresc să conceapă primul copil. Şi de multe ori ne putem întâlni cu diverse dificultăţi în a face asta.

Mai sunt şi doamnele care se monitorizează foarte atent. Salut acest lucru şi îndemn toate femeile să îşi facă anual o testare ginecologică, o testare HPV şi nu numai”, a declarat medicul.