George Clooney nu va mai juca în filme romantice

george_clooney

Actorul american George Clooney, în vârstă de 63 de ani, a declarat într-un interviu recent că nu va mai juca în filme romantice, informează revista Variety. Într-un interviu acordat în emisiunea de televiziune "60 Mi…

Actorul american George Clooney, în vârstă de 63 de ani, a declarat într-un interviu recent că nu va mai juca în filme romantice, informează revista Variety.

Într-un interviu acordat în emisiunea de televiziune "60 Minutes" pentru a promova spectacolul său de teatru "Good Night, and Good Luck", care se joacă pe Broadway şi în care interpretează rolul principal, George Clooney le-a dezvăluit fanilor săi că nu va mai juca în "filme romantice".

Ultima comedie romantică în care a jucat George Clooney a fost filmul "Ticket to Paradise" din 2022, în care a avut-o ca parteneră pe Julia Roberts şi care a obţinut încasări de 168 de milioane de dolari în box-office-ul mondial.

"Am 63 de ani. Nu încerc să concurez cu protagonişti de 25 de ani. Asta nu e treaba mea. Nu mai joc în filme romantice", a adăugat el.

Jurnaliştii de la "60 Minutes" au menţionat "faza celui mai sexy bărbat al anului" prin care a trecut George Clooney (un titlu decernat de revista People - n.r.) la începutul anilor 2000, care a marcat una dintre culmile carierei sale cinematografice. Starul american, premiat cu Oscar, a fost de acord cu acea observaţie: "A fost o perioadă importantă pentru mine".

Însă acele vremuri au trecut. De-a lungul carierei sale, George Clooney a jucat în mai multe comedii romantice, precum "One Fine Day" (1996), alături de Michelle Pfeiffer, şi "Intolerable Cruelty" (2003), alături de Catherine Zeta-Jones.

Filmul "Ticket to Paradise" din 2022 s-a dovedit a fi foarte popular şi a marcat întoarcerea mult aşteptată atât a lui George Clooney, cât şi a Juliei Roberts la acest gen cinematografic. Julia Roberts a dezvăluit recent pentru The New York Times că a refuzat să mai joace în filme romantice timp de 20 de ani din cauza scenariilor proaste care îi erau propuse.

Continuă explorarea

UE, chemată să joace un rol global

Petre Roman, primul prim-ministru al României post-comuniste, a explicat, la DC News, care este rolul global pe care UE este chemată să îl joace.  „E chemată să joace un rol global, dar...
14 ian 2026, 08:53