Iulia Pârlea, prezentatoarea ştirilor Meteo de la ProTV, a vorbit deschis despre modul în care este percepută de cei din jurul ei.
„Maică-mea, Dumnezeu să o ierte, crescându-mă singură, poate a vrut să mă protejeze într-un fel. Nu spunea că sunt frumoasă. Eu auzeam de la restul că sunt frumoasă. Ea îmi spunea să nu uit că am acel ceva al meu. Şi probabil eu am crescut cu treaba asta. Când veneau oamenii şi îmi spuneau că sunt frumoasă, eram aşa, nepăsătoare. Ce e aia frumuseţe? Până la urmă, e un atu, dar câteodată e şi o piedică. Am simţit asta de multe ori.
Şi în viaţa personală, şi la muncă, peste tot. Sunt oameni pe care îi deranjează că exişti. E urât ce spun. Dar eu am trăit cu chestia asta, şi de multe ori practic mai aveam puţin şi îmi ceream scuze că exist. Eu nu voiam să se supere nimeni pe mine, voiam să fiu plăcută de toată lumea. Până într-o zi când mi-am dat seama că eu chiar nu am greşit cu nimic. Că nu le convine altora că eu exist, asta e”, a declarat Iulia Pârlea la podcastul lui Jorge.