La finalul lunii ianuarie, Agenția Centrală de Informații a evaluat din nou proveninența virusului SARS-Cov-2, spunând că, cel mai probabil, acesta provine dintr-un laborator. Ultima poziție a CIA vine să consolideze ideea potrivit căreia virusul a fost scăpat dintr-un laborator din orașul Wuhan, China.
Totuși, serviciul secret american recunoaște că menține o „încredere scăzută” în propria concluzie formulată.
Prof. Dr. Simin Aysel Florescu a fost invitata emisiunii Academia de Sănătate, de la DC Medical și DC News. Aceasta este medic primar Boli infecțioase cu o supra-specializare în Boli tropicale şi director medical al Spitalului „Victor Babeș”.
Dr. Florescu a vorbit, printre altele, despre nivelul de biosecuritate al laboratoarelor BSL-4 (notate uneori și ca BSN4). Laboratorul din orașul chinez Wuhan, de unde se presupune că ar proveni virusul SARS-CoV-2, este de tip BSL-4.
Cu alte cuvinte, acesta face parte dintre cele mai avansate și sigure laboratoare utilizate pentru cercetarea agenților patogeni extrem de periculoși din întreaga lume. Și totuși, spune dr. Simin Aysel Florescu, nu există dovezi considerabile că acest virus ar fi fost scăpat din laboratorul din China, mai ales că acest tip de laboratoare au un nivel înalt de biosecuritate.
„Un risc biologic există întotdeauna când e vorba de laboratoare. Acum nu știu dacă este certă informația cu privire la sursa virusului SARS-CoV-2. Era una dintre variante, dar încă nu reușise nimeni să demonstreze acest lucru cu siguranță.
În privința laboratoarelor de nivel înalt, de biosecuritate, de cele care se ocupă în special de virusuri, dar și de alte microorganisme cu potențial mare de transmitere și de contagiozitate, ele sunt laboratoare de nivel BSL-4. Se ocupă de febre hemoragice.
Bănuiesc că și coronavirusurile de care se ocupa laboratorul din Wuhan este de nivel 4. Aceste laboratoare au un nivel special de biosiguranță, care n-ar trebui să permită cu prea mare ușurință producerea unor evenimente. Doar dacă este o chestiune, mai degrabă, proactivă. De mai mult decât un simplu accident.” – Prof. Dr. Simin Aysel Florescu.
Laboratoarele BSL-4, costuri imense. Număr scăzut de laboratoare cu un nivel înalt de securitate în întreaga lume
Prof. Dr. Simin Aysel Florescu a mai relatat faptul că astfel de laboratoare sunt foarte puține în întreaga lume.
„Există niște recomandări și protocoale foarte clare de construcție și funcționare a unor laboratoare BSL-4. Ele sunt destul de puține în întreaga lume. De exemplu, noi în România nu avem niciun BSL-4. Avem un BSN3, care este utilizat în medicina veterinară, mai degrabă. În cercetările de acolo.
Din puținele detalii pe care le știu despre cum este organizat un BSN4, o să vă spun că acestea sunt clădiri și unități complet separate. Au niște marje clare de distanță față de alte lucruri. Adică nu poți face un BSL-4 în mijlocul Bucureștiului, de exemplu! Într-adevăr, au nivele, etaje întregi de filtre și de sisteme de purificare și de prevenire a scăpării diverselor microorganisme. Deci n-ar trebui să se întâmple așa ceva cu prea mare ușurință.
În același timp, costurile de funcționare ale unui laborator BSN4 sunt imense! La vremea când România și noi, Spitalul „Victor Babeș”, am participat la un proiect înainte de pandemie, care includea inițial construirea de laboratoare BSL-4, ulterior participarea mai multor state în construcția și în funcționarea unor asemenea laboratoare – pentru că într-adevăr sunt foarte costisitoare – am aflat niște costuri de genul 500.000 de euro funcționarea pe zi sau pe lună, nu mai știu. Numai să existe! Deci costul de mentenanță.
În momentul în care începe să funcționeze, e ceva de ordinul milioanelor. Deci costurile sunt redutabile, pentru că este o structură extrem de compactă. Ca să poată fi studiate aceste microorganisme extrem de contagioase și virulente și ca să nu scape în mediul înconjurător. Deci nu e o chestiune simplistă. Nu se rezumă doar la presiunea negativă. Sunt multe alte lucruri implicate acolo.” – Prof. Dr. Simin Aysel Florescu.