Dr. Alice Mitu, Fondator Fundația Siguranță Auto Copii, fost ofițer medical în cadrul Departamentului de Stat al SUA, medic șef serviciu, Spital Astrid, Belgia, a explicat, în exclusivitate pentru DC News TV, cum se foloseşte corect scaunul auto pentru copii dacă este pus pe bancheta din faţă a maşinii.
Aceasta a subliniat, însă, că locul scaunului special este pe bancheta din spate, bancheta din faţă fiind doar ultima soluţie, în cazul în care nu există spaţiu în spate.
"Părinţii să aibă grijă când fac asta, pentru că este cel mai nesigur dintre toate locurile din maşină. Dacă sunt forţaţi să o facă, pentru că sunt mai mulţi copii care trebuie să fie transportaţi, trebuie să respecte anumite reguli.
Dacă scaunul este orientat cu spatele la sensul de mers, să depărteze scaunul pasagerului cât mai mult de bord, şi să dezactiveze airbag-ul din dreapta faţă. Dacă scaunul este montat cu faţa la sensul de mers, airbag-ul trebuie lăsat activ, ca pentru un adult, dar regula depărtării la maximum a scaunului pasagerului faţă de bord trebuie păstrată.
Şi dacă există alte soluţii, să prefere bancheta din spate", a declarat dr. Alice Mitu.
În fiecare an, conform datelor Fundaţiei Siguranţă Auto Copii, 186.300 de copii cu vârsta de până la 18 ani mor în accidente rutiere în întreaga lume.
Potrivit datelor Comisiei Europene, între 60% și 70% din accidentele auto au loc pe distanțe scurte, adesea în zone rezidențiale sau drumuri urbane. Faptul că majoritatea călătoriilor zilnice se desfășoară în aceste zone crește riscul de accidente la distanțe mici de casă, dar procentul variază de la o țară la alta.