Controversa educației sexuale în școli. Specialistă: În anii '90 nu era considerată o problemă

În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, difuzată pe canalul de YouTube DC News, a fost invitată Daniela Drăghici, expertă în sănătate sexuală și reproductivă. Ea a explicat cum se preda educația în școli în anii '90 fără să reprezinte o problemă pentru părinții copiilor.

„Educația pentru sexualitate, educația pentru sănătate, nu există în România și au fost instruiți cam poate 5% din populația școlară de când se tot face, hai să zicem, din 2000–2004.

Iar primul manual s-a creat în 1994, de fapt, și atunci au început primele lecții de test în școli. Niciun fel de problemă. Deci, în anii ’90, această denumire nu reprezenta o problemă.

Știu că în ’97 am organizat o conferință națională apropo de educație sexuală: cine, cum, unde, manual, nemanual, chestii de genul ăsta. Plin de medici, oameni de decizie de peste tot, din toate instituțiile, și, mă rog, n-au avut nicio problemă cei mari.

În schimb, tinerii, că am avut și grup de tineri acolo, au spus că ei vor să aibă educație pentru sănătate, începând din clasa a doua până în clasa a XII-a, tot timpul, ca să fie gradată informația, să fie predată în mod gradat și să fie pe tot parcursul școlii. Ei au spus asta, vor tinerii”, spune Daniela Drăghici.

Continuă explorarea