Între 1 și 2 ani, copilul trece printr-o etapă crucială a dezvoltării motorii. În această perioadă, el învață să se ridice, să meargă și să își coordoneze mișcările, abilități care nu doar că îi sporesc autonomia, ci și sprijină dezvoltarea neurologică și emoțională.
Kinetoterapeutul Camelia Ștefan explică cum aceste achiziții se desfășoară și ce trebuie să știe părinții pentru a-i susține corect.
De la patruped la ortostatism: primul pas spre autonomie
„Când vorbim de vârsta de un an al unui copilaș, fiecare dintre noi ne gândim la ridicatul în picioare și la mers”, explică Camelia Ștefan. Totuși, ea subliniază că ridicarea corectă a copilului în picioare este mai importantă decât mersul în sine.
„Ca și kinetoterapeut, aș da un pic o fărâmă înapoi și m-aș uita în primul rând la ridicat, la modul de ridicare în piciorușe și obținerea ortostatismului copilașului. Și într-adevăr, asta este o achiziție majoră. Copilașul devine mai înalt. Nu mai e în patru lăbuțe, nu mai câștigă spațiu doar pe orizontală, ci și pe verticală. Ajunge la lucruri, se întinde după obiecte. Ceea ce este, din punct de vedere al dezvoltării lui și a continuării în dezvoltarea mentală, un punct de reper major”.
Acest moment marchează începutul unei explorări verticale, care îi permite copilului să interacționeze cu mediul în moduri noi și să-și testeze limitele.
Motricitatea fină: de la degetele grosiere la dexteritate
Un alt aspect esențial în dezvoltarea motorie este percepția și controlul mânuțelor. „Din punct de vedere a motricității mânuțelor, se trece de la o prehensiune grosieră către o fină motricitate, într-un mod mai elaborat, că unele degețele, cele trei degețele, capătă o importanță mai mare în mânuirea obiectelor de joacă și a obiectelor de uz personal”, explică specialistul.
Astfel, copilul nu doar că învață să ridice obiecte, dar și să le manipuleze cu precizie, ceea ce îi stimulează coordonarea mână-ochi și autonomia.
Reflexele și reacțiile: cum se maturizează sistemul nervos
Camelia Ștefan atrage atenția asupra faptului că, între 1 și 2 ani, copilul trece de la reflexele arhaice la reacții deliberate și controlate.
„Din punct de vedere neuromotor, se curăță comportamentul motric de reflexe și își manifestă, la modul cel mai serios, reacțiile. Răspunsul devine reactiv, iar reacțiile reprezintă o etapă superioară în dezvoltarea noastră ontogenetică. Aceasta dă măsura modului în care, între 1 și 2 ani, se semielinizează sistemul nervos central. Un punct de reper aici este controlul vezicii urinare”.
Această semielinizare marchează tranziția copilului de la reacții automate la capacitatea de a răspunde în mod adaptativ la mediul înconjurător, ceea ce are implicații directe în autonomie și explorare.
Mersul pe vârfuri: un fenomen natural
Un aspect frecvent observat de părinți este mersul pe vârfuri. Camelia explică: „În acest proces de explorare a mersului, copilașul caută autoreglaj postural. Apare fenomenul, poate părea exagerat câteva săptămâni și se stinge. În efortul copilului de a merge și de a ține echilibrul, avem la piciorușe două tendoane achiliene, care sunt atât de puternice în răspunsul lor, încât preiau tot. Copilul se trezește pe vârfuri datorită acestui reflex al tendonului achilian. Dar cum inhibăm acest răspuns? Prin relaxare, care este mai grea decât stimularea. Este ușor să stimulezi, e foarte greu să relaxezi și să vină ceilalți mușchi care să controleze tendonul achilian și să coboare copilul pe călcâie. Aici trebuie să intervii treptat, cu răbdare”.
Mersul pe vârfuri nu este un semn de boală, ci o etapă naturală în procesul de învățare a echilibrului și a controlului postural.
Autonomia prin joacă și explorare
Camelia Ștefan insistă asupra legăturii dintre mișcare și curiozitate: „Între 1 și 2 ani, copilul descoperă avantajele lăsatului din brațe. Dacă și mămica este pregătită emoțional să-l lase din brațe, copilul poate explora. Dacă se debarasează puțin de fricile legate de accidente sau de protecție excesivă, descoperă că se poate descurca singur. Libertatea are un gust deosebit dacă îi este permis să deschidă sertare, să atingă obiecte, să interacționeze cu mediul”.
Astfel, motricitatea nu este doar o abilitate fizică, ci și un vector de dezvoltare emoțională și cognitivă, prin explorarea și interacțiunea cu mediul înconjurător.
Sfaturi pentru părinți
Nu grăbiți copilul să meargă; concentrați-vă pe învățarea ridicării și coborârii în siguranță.
Încurajați jocul liber și explorarea, oferind obiecte sigure și spațiu pentru mișcare.
Observați și respectați ritmul copilului, intervenind doar pentru siguranță, nu pentru performanță.
Înțelegeți că mersul pe vârfuri sau alte mișcări neobișnuite sunt parte din reglarea posturală normală.
Între 1 și 2 ani, dezvoltarea motorie a copilului este un proces complex, care combină ridicarea în picioare, mersul biped, motricitatea fină și autoreglarea posturală. Răbdarea părinților și ghidajul specializat al kinetoterapeutului permit copilului să atingă aceste abilități într-un mod natural, sprijinind în același timp autonomia și explorarea lumii.