Eşti român şi vrei să munceşti în Germania? Există o condiţie

Mariana Daina, consultant financiar acreditat și director în cadrul Deutsche Vermögensberatung (DVAG), cea mai mare companie de consultanță financiară din Germania, a explicat care este condiţia pentru ca românii să poată veni să muncească şi să trăiască decent în Germania. 

"Banii reprezintă un punct important în viaţa fiecăruia dintre noi. Germania, cred, este şi va fi întotdeauna o destinaţie potrivită pentru oamenii serioşi. Nu mai e cea din urmă cu 10 ani, în care oricine, fără un plan, fără o orientare s-ar fi putut muta aici. Ci este o Germanie în care, dacă vrei să vii, trebuie să fii puţin pregătit, ca să ai un trai decent, ca la un moment dat să ai chiar un trai bun. 

Dar da, eu cred că Germania în continuare poate fi o destinaţie bună pentru românii care ştiu de ce îşi doresc să ajungă în Germania, care înţeleg că în Germania există un alt sistem economic, fiscal, spre deosebire de România, şi care iau în calcul aceste schimbări într-un mod responsabil. 

Eu cred că românii îşi pot găsi în continuare un loc bun şi un trai decent în Germania", a declarat Mariana Daina la Departe de România. 

Continuă explorarea

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33

Cu ce se ocupă, de fapt, FNGCIMM. NU dă credite

Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM, a explicat într-un interviu pentru DC News şi DC Business, cu ce se ocupă, de fapt, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru...
21 mar 2026, 08:43

Instituţia cheie care lipseşte din România

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a spus care este instituţia cheie pe care România nu o are.  „Se moare pe şosele, acum când vorbim sigur se produc accidente undeva pe şoselele...
13 apr 2026, 14:43