Horoscopul de astăzi, realizat de astrologul DC News Daniela Simulescu aduce vești bune pentru unele zodii. Iată ce le rezervă prima zi din săptămână acestora.
„Astăzi este una dintre acele zile care, cel puțin din punctul de vedere al teoriei astrologice, este foarte bună. E o zi specială. De ce? Pentru că Soarele, aflat în Scorpion și asociat cu energia și partea conștientă, face un trigon cu Jupiter și un trigon cu Saturn.
Astfel de aspecte sunt bune pentru a sta, a respira, a medita, a cânta, a crea, a povesti, a ne imagina, a fi inspirați și așa mai departe, lucruri de care avem nevoie.”
Berbec
Acest trigon te poate așeza mai mult. S-ar putea să te simți copleșit, obosit, epuizat, pentru că în ultima perioadă nu ți-ai dat mai multă atenție, atenție sufletului, stării interioare, nu exteriorului.
Taur
Este o perioadă nemaipomenită pentru a te reconecta cu partenerul sau pentru a privi oamenii importanți din viața ta cu alți ochi. Când vezi jumătatea plină a paharului, viața ți se schimbă cu siguranță.
Gemeni
E o perioadă paradoxală. Se întâmplă și lucruri bune poate o veste din familie, o bucurie legată de copii dar în același timp duceți în spate mult stres. Recomandarea este să vă amintiți momentele stresante de altădată și cum s-au rezolvat. O să vă ajute.
Rac
Gândiți-vă cât de creativi, liberi și inspirați sunteți. Bucurați-vă ca niște copii: zâmbiți, glumiți, fiți alături de ceilalți, ascultați. Când vă simțiți bine în pielea voastră, și ceilalți vă vor privi altfel.
Leu
Este o zi haioasă, cu intuiție puternică. Lăsați ambițiile, ego-ul și orgoliul deoparte și întrebați-vă sincer cum vă simțiți cu voi înșivă.
Este foarte important să fiți blânzi cu voi. Dacă v-am spus să vă gândiți cine sunteți și cum vă simțiți, unii poate deveniți prea duri cu voi. Împăcați-vă cu voi.
Fecioară
Stați de vorbă cu partenerul. Negociați, gândiți-vă la planuri, puneți-vă obiective. Aveți nevoie să simțiți că luptați pentru ceva și acționați pentru un scop. Vorbiți, vorbiți, vorbiți.
Balanță
Financiar, prin orice criză treceți acum, e de bine: treceți peste. Orice provocare poate avea un rezultat favorabil sau o lecție utilă. Învățați să negociați și să vă cereți drepturile. Când vreți să cumpărați ceva, căutați cea mai bună ofertă.
Scorpion
E ca și cum sunteți împărțiți între ambiție, stres și dorința de a cuceri noi culmi, și partea care spune: „Lasă, domnule, că mai sunt și alte lucruri în viață.” Împăcați-vă aceste două părți. Mulți dintre voi veți demara proiecte importante.
Săgetător
Astăzi, cum prindeți cinci minute libere, visați! Dacă la serviciu se întreabă cine vrea un proiect nou, nu ridicați imediat două mâini. Stați în banca voastră. Paradoxal, azi ar trebui să fiți mai leneși, să vă faceți treaba repede și să vă vedeți de viață.
Capricorn
Perioadă excelentă de socializare, de reluare a legăturilor, de interacțiune cu oameni pe care poate i-ați considerat superiori. Când vorbiți acum cu ei, s-ar putea să aveți surprize. Deschideți-vă către lume.
Vărsător
Pe plan profesional sunt concentrate toate eforturile. De ceea ce faceți acum depind anul viitor sau următoarele etape din viața voastră profesională. Implicați-vă și găsiți ceva ce vă place cu adevărat la locul de muncă.
Pești
Ziua aceasta este minunată pentru voi. Trebuie să fie și cu muncă, și cu treabă prin casă, dar și cu un ceai bun, o melodie, o pernă confortabilă, o canapea comodă și un serial. Găsiți voi înșivă mici bucurii și activități care să vă încânte.