Alexandra Epure, profesoară de pian, lucrează de aproape zece ani cu copii care suferă de autism. Ea spune că fiecare elev este diferit, iar pianul devine pentru unii o formă de expresie, iar pentru alții o adevărată terapie.
"Depinde de la copil la copil. Sunt copii care sunt deja înzestrați, și atunci vine de la sine. În momentul în care s-au așezat la pian, ei deja știu să-ți cânte, pentru că au auzit piese de-a lungul timpului și știu să ți le reproducă la pian.
Sunt și copii pe care îi aduc părinții, nu știu dacă pot să o numesc neapărat terapie, dar vin pentru a se putea așeza pe un scaun mai multe minute decât de obicei, pentru a se putea concentra mai mult timp asupra unui lucru, pentru motricitate fină, pentru coordonarea mâinilor, ochilor, picioarelor și așa mai departe.
Deci, depinde de la copil la copil. Emoțional vorbind, iarăși, depinde de la copil la copil. Sunt copii care nu vor să stea, pentru că îi aduc părinții, și sunt cei care, într-adevăr, sunt înzestrați, se duc direct la pian și îi vezi că încep să cânte.
Am avut așa câțiva copilași: se așează la pian și îi vezi că încep să cânte. Și acolo e greu. De ce? Pentru că, dacă au auz absolut, este foarte greu să-i înveți după notele muzicale.
Ești deja o variantă pentru ei. Dacă le dai, de exemplu, o altă variantă de cântecel, de piesă, e greu să-i faci să se concentreze pe notele muzicale, să le recunoască, pentru că ei au deja o altă variantă în minte, pe cea pe care au auzit-o înainte", a explicat Alexandra Epure.