Dr. Adina Roceanu explică ce terapii există astăzi pentru migrenă

Dr. Adina Roceanu, medic primar Neurologie, spune că migrena poate fi tratată atât prin medicamente care opresc atacul, cât și prin terapii de prevenție. Dacă triptanii sunt eficienți, dar nu pot fi folosiți de pacienții cu boli vasculare, noile clase de medicamente, precum D-town-ii și G-pantii, aduc opțiuni sigure pentru mai mulți pacienți.

 

"Avem pentru migrenă un tratament care se face pentru cuparea atacului, tratamentul atacului migrenos, iar pentru cei care au crize frecvente există și tratament preventiv.

În ceea ce privește tratamentul atacului migrenos, istoric s-au folosit derivații de ERGO. În anii ’90 s-au dezvoltat moleculele pe care le numim clasa triptanilor, reprezentantul fiind „campul clasei”, suma triptanul, primul care a fost descoperit. În prezent, avem șapte triptani la dispoziție. Aceștia sunt agoniști ai receptorilor serotoninergici și sunt eficienți pentru o mare parte din populație în tratamentul atacului migrenos. Totuși, nu pot fi folosiți la persoanele cu factori de risc vascular, cum ar fi hipertensiune arterială insuficient tratată, boală coronariană sau boală vasculară periferică. Lipsa de opțiuni pentru această categorie a stimulat cercetarea de noi clase.

O clasă ar fi D-town-ii, agoniști serotoninergici ai altor subtipuri de receptor (1F), astfel încât să nu aibă efectele vasoconstrictoare ale triptanilor. Însă și aceștia au efecte adverse, pot da somnolență, amețeală, motiv pentru care cercetătorii recomandă ca, timp de 8 ore după administrarea unui D-town, să nu se conducă mașina.

În ultimii ani au apărut și alte molecule mici orale, denumite G-pantii, care țintesc talia GGRP. GGRP-ul este o moleculă implicată în apariția inflamației sterile la nivelul pereților vaselor cerebrale, inflamație care determină durerea severă.

Avantajul G-panti-lor este că se administrează oral, nu dau efecte vasoconstrictoare și, astfel, pot fi folosiți inclusiv de persoane cu istoric de hipertensiune arterială, boală coronariană sau accidente ischemice tranzitorii. În acest fel, acoperă o categorie de pacienți care nu putea beneficia niciodată de tratamentul cu triptani", a explicat Dr. Adina Roceanu, medic primar Neurologie.

Continuă explorarea