Sociologul Adrian Nicolae Furtună subliniază că romii au fost mult timp considerați victime „de mâna a doua” ale Holocaustului, persecutați pe criterii sociale și nu rasiale, ceea ce le-a adus stigmat, lipsa recunoașterii și a compensațiilor.
"La liceu a fost deja introdus un curs obligatoriu despre istoria comunismului, la fel și un curs obligatoriu despre istoria evreilor și Holocaustul. Cel despre romi, din păcate, este doar la nivel de opțional. Sperăm că, în viitor, va ajunge să fie și el parte din trunchiul obligatoriu.
Ideea este următoarea și foarte importantă pentru întrebarea dumneavoastră: romii nu au fost nici măcar parte a procesului de la Nürnberg, în care au fost judecați criminalii de război imediat după Holocaust. De ce? Pentru că istoricii de atunci, mai ales pe baza documentelor de arhivă, au spus așa: romii nu au fost persecutați pe criterii rasiale, așa cum au fost persecutați evreii.
În cazul romilor, a fost considerată o problemă socială. Ei au fost țintiți de politicile naziste și de cele duse de țările aliate, în cazul României, ca „probleme sociale”. De exemplu, în România au fost deportați, din aproximativ 230.000 de romi, 25.000. Dintre aceștia, aproximativ jumătate erau nomazi, iar criteriul nomadismului era suficient pentru a fi deportat. În cazul romilor sedentari, au fost selectați cei care aveau cazier judiciar, nu aveau loc de muncă etc.
Astfel, persecuția a fost văzută ca o problemă socială. Vă dați seama ce a însemnat asta pentru victime: nerecunoașterea traumei lor, lipsa compensațiilor materiale (așa cum au primit evreii) și stigmatul de a fi fost deportați, purtat aproape patru decenii.
Dacă în jurul Holocaustului evreilor, imediat după proces, în 1948, avem deja formarea statului Israel și o politică memorială consistentă, în cazul romilor aceștia au fost priviți ca victime de mâna a doua. O carte publicată recent de un istoric evreu arată, prin comparație între Holocaustul romilor și cel al evreilor, că supraviețuitorii evrei din familia sa aveau o părere foarte proastă despre supraviețuitorii romi, interiorizând aceleași stereotipuri negative ca restul societății.
Holocaustul romilor este recunoscut abia în 1982, în Germania, în urma eforturilor activistului Romani Rose. În România, activiști precum Nicolae Gheorghe și Ion Cioba, în timpul comunismului, duceau tratative cu Mișcarea Romilor Internațională pentru obținerea de compensații pentru romi și romii români. Dar, din cauza faptului că eram în blocul comunist, recunoașterea Holocaustului și obținerea compensațiilor erau aproape imposibile.
Astfel, pentru mult timp, romii au rămas cu stigma deportării, iar abia din 1982, la nivel european, Holocaustul romilor a fost recunoscut ca fiind comis pe aceleași criterii rasiale ca și în cazul evreilor", a explicat Sociologul Adrian Nicolae Furtună.