Romii îl învocă pe Dumnezeu în tot ce fac. Teologul Andreas Păun explică

Andreas Păun, director de cabinet al președintelui Agenției Naționale pentru Romi și membru al Asociației Partida Romilor Pro-Europa, a explicat care este legătura între identitatea romă şi credinţă.

"Din experienţa mea, din observaţiile mele, populaţia de etnie romă este foarte aplecată spre sentimentul religios. Este o afiliere religioasă extrem de mare, covârşitoare. Şi cred că cea mai mare parte este aplecată spre cultele creştine. Există şi un fenomen de migrare către altă confesiune creştină, sunt mai multe mişcări de du-te vino, dar dacă vorbim de legătura dintre identitatea romă şi credinţă vă spun că este foarte strânsă.

Dacă faceţi un demers individual şi încercaţi să vedeţi nişte lucruri, veţi vedea că romii invocă divinitatea şi în cele mai nonconformiste situaţii. Inclusiv în muzică. În orice circumstanţă. Ocupă un loc absolut central în viaţa lor. Pe această temelie, pe acest fundament, încearcă să îşi construiască viaţa", a declarat Andreas Păun la DC News TV.

Ca și formare profesională, Andreas Păun este teolog. ”Dumnezeu l-a luminat pe tata” ne-a dezvăluit el, despre momentul în care a luat decizia de a se orienta, cu dragoste, spre teologie. 

Continuă explorarea

Cu ce se ocupă, de fapt, FNGCIMM. NU dă credite

Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM, a explicat într-un interviu pentru DC News şi DC Business, cu ce se ocupă, de fapt, Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru...
21 mar 2026, 08:43

Simulare BAC. Cine corectează lucrările

Prof. dr. Ștefania Ciobanu, de la Colegiul Național Spiru Haret, București, consilier în cadrul Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerul Educației și Cercetării,...
24 mar 2026, 09:33

Ce tip de muniţie va fi produsă în România

Ce tip de muniţie va fi produsă în România? La această întrebare a răspus Cătălin Cîrlănaru, director în cadrul Falcon Defense.  "Știm că securitatea de astăzi constă în fabricile...
11 mar 2026, 11:31