De ce șoferii reacționează astfel în timpul unui accident. Titi Aur: Nimeni nu poate explica!

În ultima ediție a emisiunii DC Conducem, gazda emisiunii, Florin Răvdan a prezentat un clip cu un accident în care una dintre mașinile oprite la trecere este împinsă de la spate cu forță de o altă mașină care a văzut prea târziu ce se întâmplă.

Cu toate că este un accident destul de comun, greșeala pe care o fac șoferii în aceste momente poate sfârși cu viața pietonului de pe trecere. Aste se întâmplă când șoferii nu țin piciorul pe frână după ce au fost împinși puternic din spate.

„Pericolul care e atunci când mașinile opresc una-două, în cazul ăsta chiar trei mașini au oprit. Și vine unul din spate, vine unul bezmetic din spate și, când îl împinge pe cel din față...

Asta n-am reușit să mi-o explic niciodată: de ce cei care sunt loviți imediat după lovitură nu stau cu piciorul pe frână? Dar asta se întâmplă inevitabil. Ridică piciorul și, după un accident, după o lovitură, dacă are cineva curiozitatea să se uite la clipuri cu accidente, după orice lovitură, mașina lovită care este încă în mișcare se deplasează liberă, fără picior pe frână.

Nu știu să explic de ce șoferii nu mai apasă pe frână. Uite, ăsta l-a lovit și, pe urmă, mașina a plecat pe liber. Adică n-a mai stat să țină piciorul pe frână. Nu știu de ce.

În cazul de față, sau în speța asta, pericolul este foarte mare tocmai pentru că mașina lovită nu doar că este împinsă un pic mai în față, pleacă fără picior pe frână. Dacă continua mișcarea, adică deplasarea în față, ar fi fost lovit tare, dacă ar fi fost aruncat sub mașină. Ar fi fost aruncat chiar și pe contrasens sau, oricum, n-ar fi fost bine.

Dar aici, el, auzind scârțitul de roți, s-a uitat și, când a văzut, a avut reflexul corect. Doar că pe ceilalți șoferi nu i-a prea sensibilizat povestea”, a spus expertul în conducere defensivă, Titi Aur.

Continuă explorarea

Titi Aur despre Traian Băsescu: Viziune zero!

Titi Aur a criticat una dintre declaraţiile făcute de Traian Băsescu pe vremea când era ministru al Transporturilor. Acesta spune că fostul preşedinte avea viziune zero în ceea ce priveşte...
30 ian 2026, 09:12

Cel mai greu lucru pentru un copil cu autism

Ana Bogdan, psihoterapeut cognitiv comportamental și consultant în analiză comportamentală aplicată, a explicat la Părinţi Prezenţi care este cel mai greu lucru pentru un copil cu...
01 feb 2026, 11:00

Cu ce NU se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor

Subcomisarul Ovidiu Daniel Susanu, de la Biroul de Protecție a Animalelor Iași, a explicat, la DC Anima, cu ce nu se ocupă Biroul de Protecţie a Animalelor. "BPA, spre exemplu,  nu se ocupă cu...
02 feb 2026, 10:04